Coautoarea cărţii „Divorţată la 10 ani”, jurnalista Delphine Minoui, povesteşte pentru RL cum a ajuns să scrie despre Nojoud Ali. „N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima noapte”, mărturiseşte autoarea. Nojoud Ali avea doar 10 ani când a cerut divorţul în faţa tribunalului din Sanaa, capitala Yemenului. Este cea mai tânără „divorţată” din lume şi a creat un precedent care ar putea schimba soarta multor fetiţe.

               

Când aţi auzit prima dată numele lui Nojoud Ali?

D.M.: Prima dată când am citit despre povestea lui Nojoud a fost într-un articol din ediţia yemenită a cotidianului Times, un ziar local destul de citit. Cum era posibil ca o fetiţă atât de tânără să fie deja măritată? De fapt, problema căsătoriei la vârste fragede e prezentă în mai multe ţări: Afganistan, Yemen, Egipt, Arabia Saudită. Dar, de obicei, oamenii nu vorbesc despre această problemă. Femeilor le e ruşine să se plângă în legătură cu acest subiect. Le e frică să se opună deciziei părinţilor care, de obicei, le mărită forţat. În astfel de ţări, dominate de o cultură eminamente patriarhală, bărbaţii au, de regulă, ultimul cuvânt. Aşa că poveştile de acest fel nu prea ţin prima pagină a ziarelor. Apoi, într-o bună zi, o fetiţă pe nume Nojoud a hotărât să spargă aceste tabuuri. Avea doar 10 ani, poate chiar mai puţin de-atât. Şi-a luat inima-n dinţi, a fugit de acasă într-o zi şi s-a dus direct la tribunal. De una singură. Şi ce e mai uimitor e că a şi câştigat această luptă pentru libertatea ei. Până la urmă, i s-a acordat divorţul datorită avocatei sale, Shada Nasser, şi a multor organizaţii nonguvernamentale locale. În ciuda criticilor, ameninţărilor şi a uriaşei presiuni din jurul acestei poveşti. Ea chiar este o eroină.

  

   

Când şi cum aţi cunoscut-o?

D.M.: Când am întâlnit-o în Sanaa tocmai îşi revenea din divorţ. Era în iunie 2008, la două luni după pronunţarea hotărârii de divorţ. Am stat de vorbă puţin în casa părinţilor ei şi mi-a spus povestea ei. Arăta ca o păpuşă şi, totuşi, avea un aer foarte matur atunci când povestea chinurile prin care a trecut. Am hotărât atunci să scriu un articol despre ea în ziarul la care scriu, Le Figaro. Apoi a apărut această idee de a scrie o carte despre ea, o carte care să atragă atenţia asupra problemei căsătoriei la vârste absurd de mici, dar şi s-o ajute pe Nojoud în viitor. Cea mai mare parte a drepturilor încasate din vânzarea cărţii merg la ea.

Cât de greu a fost să scrieţi o astfel de carte, tulburătoare, dar deloc patetică?

D.M.: A fost o adevărată provocare să lucrez la această carte. O experienţă unică. Ca jurnalist activ în tot Orientul Mijlociu, am făcut de multe ori reportaje din locuri periculoase. În Iran, le-am luat interviuri văduvelor celor ucişi de mercenari. În Iran, am întâlnit femei disidente închise în celule individuale, izolate, luni întregi. În Afganistan, am ascultat poveştile studentelor care au încetat să mai meargă la şcoală după ce fuseseră atacate de presupuşi terorişti. Dar s-o ascult pe Nojoud şi să-i scriu povestea a fost cel mai provocator proiect la care am participat.

         

       

Delphine Minoui și Nojoud Ali (Sursă foto: RL)

      

    

V-aţi apropiat de ea în timpul redactării cărţii? Aţi folosit reportofonul sau totul a fost mai informal?

D.M.: Cred că vă imaginaţi că n-am stat faţă-n faţă, ca la un interviu obişnuit, în care ea vorbea şi eu luam notiţe. Conversaţiile noastre erau mult mai informale, mult mai improvizate. În unele zile vorbeam câte 20 de minute şi în restul timpului mergeam în parc şi ne dădeam în balansoare. Am petrecut mult timp desenând împreună, de pildă, sau jucându-ne cu restul fraţilor şi surorilor ei. Era foarte important să-i respect ritmul de viaţă. Aveam cu mine întotdeauna un mic reportofon, dar nu-l afişam ostentativ. De câteva ori am făcut câteva fotografii, am făcut şi câteva filmuleţe. Erau şi subiecte foarte delicate pentru ea, evident, subiecte care o afectau. Ori de câte ori aminteam de soţul ei, se întuneca la faţă şi îl numea „monstru”. N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima lor noapte împreună. Pur şi simplu, am lăsat-o să-mi spună ce simţea că poate să spună, cu propriile ei cuvinte. Pentru ea, toată această experienţă a fost un fel de „tornadă”. Am făcut tot posibilul să rămân fidelă gândurilor şi sentimentelor ei.

  

Citește mai departe interviul realizat de Florina Pîrjol pentru România Liberă.