Imaginează-ţi că un om înstărit care participă la un joc în care trebuie să alergi după anumite obiecte sună la uşa ta în toiul nopţii. Şi că te întreabă dacă ai cumva ultimul obiect de pe lista lui, o bucată de lemn care măsoară trei picioare pe şapte. Bogătaşul este atât de obsedat să câştige jocul, că îţi oferă zece mii de dolari dacă îi faci rost de acest obiect. Ai fi oare în stare să capeți cei zece mii de dolari în această situaţie? Probabil că da. Aproape oricine are în gospodăria lui bucăţi de lemn care respectă aceste cerinţe. Însă probabil că majoritatea dintre noi nu am obţine cei zece mii de dolari pentru simplul fapt că nu ne-am da seama că ne aflăm taman lângă acel obiect care ne fusese solicitat. Nu ne-am da seama că orice uşă din casa noastră s-ar califica în această categorie. Nu ne-am da seama de acest lucru, pentru că suntem “prizonierii categoriilor”.
Oamenii au o înclinaţie naturală să vadă tipare. Unul din cele mai simple tipare este cel de genul “Ce se aseamănă cu…?” şi “Ce e diferit de …?” După care grupăm lucrurile similare în aceeaşi mulţime şi le separăm de cele deosebite. (…) Există însă un neajuns al acestei abilităţi impresionante de a clasifica lucruri. Capacitatea noastră de categorisire creează un ”unghi mort” pentru că sistemele de clasificare sunt inerent reducţioniste. Prizonieri ai categoriei “uşă,” devenim insensibili la bucăţile de lemn de trei picioare pe şapte care sunt chiar sub ochii noştri.
IATĂ 3 PONTURI OFERITE DE PSIHOLOGUL Madeleine L. Van Hecke pentru a scăpa de ochelarii de cal ai categorisirilor:
Tactica nr 1: Schimbarea categoriilor – cum să priveşti lumea prin lentila unui sistem diferit de clasificare
Mi-aduc aminte de un desen animat în care puştiul Charlie Brown roade capătul unui creion în timp ce priveşte un test de istorie aflat pe masă în faţa lui. Întrebarea din test este: “Explicaţi cauzele celui de-al doilea Război Mondial. Puteţi scrie şi pe verso.” Scena e foarte amuzantă pentru că ne dăm seama că ar fi imposibil să explicăm cum trebuie cauzele complexe al celui de-al doilea Război Mondial pe o singură coală de hârtie – chiar dacă am scrie şi pe verso! Putem privi prin diverse lentile, care dezvăluie factori economici, sociali, istorici, psihologici, politici, religioşi şi geografici. În momentul în care devenim conştienţi de faptul că am reuşit să redobândim complexitatea, nu vom mai greşi şi nu vom mai spune că primul răspuns care ne trece prin cap.
Tactica nr. 2: Să identificăm “retorica lui «doar»”
Am auzit la un moment dat un pilot “explicând” cum de zboară avioanele: “Ei bine, e doar o chestiune de aerodinamică.” Majoritatea dintre noi vorbim astfel în unele momente, folosind chiar o etichetă mult uzată la care nici nu ne gândim prea mult. De pildă putem spune “A, asta e numai din cauza gravităţii,” sau “Se poartă aşa doar pentru a primi atenţie.” Nu ne mai obosim să cugetăm la ceea ce încercăm să înţelegem. Nu ne întrebăm “O fi oare doar o chestiune de gravitaţie?” sau “Păi nu toată lumea vrea atenţie? Atunci ea de ce vrea mai multă atenţie decât noi ceilalţi?” (…)
Tactica nr. 3: Cum să gândeşti în afara tiparelor, încercând să vezi esenţa problemei
Îmi vine în minte o anecdotă care povesteşte despre un mare lider în industria cosmeticelor care îşi întreabă vânzătorii, “Ce vinde compania noastră?” Nu “cosmetice” a fost răspunsul pe care-l căuta directoarea, pentru că această categorie nu pătrundea la esenţa problemei. Nu conducea la ideea mai generală legată de ce vindea de fapt acea companie: adevăratele produse ale companiei erau frumuseţea şi tinereţea.
Leave a Reply