Freud îndrăgostit și gelos: “Cu siguranţă, am o înclinaţie către tiranie.”

Istoricul american Peter Gay este autorul celei mai apreciate biografii a lui Freud. Viena începutului de secol XX, căutările teoretice ale întemeietorului psihanalizei, prieteniile şi dezamăgirile sale şi atitudinea faţă de vis, religie şi sexualitate – toate acestea sunt revăzute cu un ochi proaspăt în cartea “Freud. O viaţă pentru timpul nostru. Iată mai jos un fragment despre tânărul medic Freud, care încă nu făcuse 30 de ani şi îşi căuta un rost în viaţă, îndrăgostit fiind de Martha Bernays, viitoare şi fidela soţie.

Freud obţine licenţa de medic în 1881. Peste un an, o întâlneşte pe Martha Bernays, care o vizita în casa lui Freud pe una dintre surorile acestuia. Vizitatoarea era zveltă, plină de viaţă, brunetă şi mai degrabă palidă, cu ochi expresivi – atractivă, fără îndoială. Văzând-o pe Martha Bernays, Freud şi-a dat seama imediat de ceea ce dorea, iar impetuozitatea lui contagioasă i s-a transmis şi ei. Pe 17 iunie 1882, la numai două luni după prima lor întâlnire, erau logodiţi.

Frustrările logodnei prelungite

El a curtat-o pe Martha Bernays în manierele aprobate de clasa şi de cultura sa; sărutările şi îmbrăţişările erau tot ceea ce cuplurile îşi permiteau. Pe durata logodnei lor, virginitatea ei a rămas intactă. Este posibil ca şi Freud să fi fost abstinent în tot acest timp; nu există nicio do­va­dă fermă împotriva acestui fapt. Dar acei peste patru ani interminabili de aşteptare până la căsătorie şi-au pus amprenta asupra constituirii teoriei lui Freud despre etiologia sexuală a celor mai multe afecţiuni mentale; atunci când, în 1890, teoretiza asupra vicisitudinilor erotice care însoţesc viaţa modernă, el scria în parte despre sine însuşi. Era extrem de nerăbdător. Având acum aproape douăzeci şi şase de ani, îşi revărsa toate puternicele şi sever refulatele emoţii, furia în aproape aceeaşi măsură ca şi dragostea, asupra unui singur obiect.

Corespondenţa cu Martha Bernays ni-l arată pe Freud într-un rol ne­obişnuit, acela de îndrăgostit romantic. Îşi dovedea ataşamentul şi încre­de­rea arătându-se impulsiv, exigent, exaltat, deprimat, moralizator, gu­ra­liv, dictatorial şi, foarte rar, pocăit. Fiind deja un corespondent antrenant şi plin de energie, Freud devine acum prolific într-un gen pe care nu l-a mai practicat înainte, scrisoarea de dragoste. Asupritor, nepăsător în fran­che­ţea lui, generos cu sentimentele ei şi chiar mai mult cu ale sale, îşi umplea scrisorile cu expunerile detaliate ale unor conversaţii şi cu caricaturile unor colegi şi prieteni. Aşa cum în scrisorile sale către Martha Ber­nays îşi analiza propriile sentimente, la fel analiza şi scrisorile ei pentru el, cu o atenţie pentru detaliile nesemnificative demnă de un detectiv – sau de un psihanalist.

Gelozie tiranică

Pe lângă descrierea sentimentelor lui faţă de munca sa, faţă de adesea nesatisfăcătorii săi colegi şi faţă de nepotolitele sale ambiţii, el îşi vărsa şi dorul pentru ea. Era apăsat de toate săruturile pe care nu i le putea da din cauză că era aşa de departe. Într-o scrisoare îşi justifica dependenţa de ţigări prin absenţa ei: “Fumatul este indispensabil pentru cineva care nu are nimic de sărutat.” La sfârşitul anului 1885, în timpul şederii sale la Paris, s-a urcat într-unul din turnu­ri­le catedralei Notre Dame şi şi-a evocat dorul folosindu-se ca pretext de drumul către vârf: “Se urcă trei sute de trepte, este foarte întuneric şi foarte izolat şi, dacă ai fi fost cu mine, ţi-aş fi putut da câte un sărut la fiecare pas, astfel încât ai fi ajuns în vârf fără răsuflare şi răvăşită.”

Dragostea a subminat încrederea în sine a lui Freud. Prin intensita­tea şi prin furia lor complet iraţională, accesele lui intermitente de gelozie din acea perioadă frizau patologicul. Gelozia lui Freud de­pă­şea sentimentul de înţeles pe care un iubit l-ar putea avea împotriva rivalilor săi. Martha Bernays nu avea voie să i se adreseze familiar unui văr, folosindu-se de numele mic al acestuia, ci doar formal, folosindu-se de numele lui de familie. Nu trebuia să arate o înclinaţie prea vădită pentru doi dintre admiratorii săi, unul compozitor şi celălalt pictor; ca artişti, scria Freud posac, ei se bucurau de un avantaj necinstit faţă de un simplu savant, aşa cum era el însuşi. Şi, ceea ce depăşea orice limită, ea trebuia să se lepede de toţi ceilalţi. “Sunt atât de exclusivist când iubesc”, îi spu­nea Marthei Bernays la două zile după ce se logodiseră. El recunoştea cu mâhnire: “Cu siguranţă, am o înclinaţie către tiranie.”

Citiți continuarea fragmentului în ”Ziarul de duminică”,  suplimentul cultural al Ziarului Financiar.