„Kosovo se află în pragul Europei“, comunica prim-ministrul britanic Tony Blair publicului său la începutul lunii aprilie 1999. Cu toate acestea, niciun geograf nu ar considera că provincia Kosovo și regiunile învecinate ar face parte din Asia. Dacă nu e în Europa, și nici în Asia, atunci unde exact se află Peninsula Balcanică? Poate că Blair a fost influențat de romanul lui Bram Stoker, Dracula, în care Balcanii se aflau „în centrul tuturor vârtejurilor imaginației“, unde „se adunau toate superstițiile cunoscute în lume“. Decenii la rând, lumea occidentală s-a uitat la aceste teritorii ca la o zonă neclar cartografiată, care separa atent-orânduitele civilizații europene de haosul Orientului.
Limbajul folosit de observatori în zilele de astăzi este mai puțin romantic, dar sentimentele care alienează și mitizează Balcanii persistă. De fapt, lumea a adoptat relativ recent, începând cu secolul al XX-lea, derivatele acestui nume, precum adjectivul „balcanic“ sau substantivul „balcanizare“, ca termeni peiorativi. Dacă cineva are o „mentalitate balcanică“, de exemplu, acest lucru înseamnă că persoana respectivă este predispusă să înșele, să exagereze și să nu prezinte încredere. În 1989, când a început procesul de destrămare a Iugoslaviei, generalizările referitoare la popoarele din această regiune și istoriile lor au început să fie răspândite chiar de organizațiile de presă care hotărâseră cu mult timp în urmă să se abțină de la folosirea unor clișee asemănătoare când era vorba de reportaje din Africa, Orientul Mijlociu sau China. Se pare că Balcanii se bucură de o dispensă specială de la regulile care interzic stereotipurile.
Adevărul este că până și contururile acestor tărâmuri misterioase aflate la granița dintre două continente sunt obscure. Foarte mulți intelectuali au susținut că Dunărea marchează granița nordică a peninsulei. Această teorie ar exclude însă România, o țară care apare nu numai în majoritatea studiilor occidentale despre Balcani, dar și în propriile istorii despre peninsulă, cu toate că Bucureștiul nu se arată prea dornic să fie asimilat cu vecinii săi de la sud. După Primul Război Mondial, politicienii americani și vest-europeni i-au considerat adesea și pe unguri ca făcând parte din popoarele peninsulei; însă, din 1945 încoace, atribuirea denumirii de popor balcanic a început să fie mai puțin uzitată. O mare parte a croaților a insistat multă vreme că identitatea lor este exclusiv central-europeană, iar cultura lor e străină de tradițiile balcanice. Puțini istorici au fost de acord cu acest lucru. Insulele grecești din Marea Egee și Ionică au o moștenire mediteraneeană, cu toate că istoria celui de al doilea oraș ca mărime din Grecia, Salonic, este la fel de importantă pentru istoria Balcanilor precum cea a Sarajevoului.

Ceața care învăluie aceste tărâmuri se ridică din când în când, lăsând să se întrevadă caracteristici neașteptate, după care se pogoară din nou deasupra Balcanilor, creând un peisaj nou și complex. Orice încercare de a analiza cât se poate de serios Peninsula Balcanică se lovește de acele întrebări fără răspuns referitoare la granițe. Ce țări fac parte din peninsulă? O întrebare chiar și mai delicată este – ce popoare locuiesc aici? Nenumărați specialiști, politicieni, diplomați și jurnaliști au venit cu definiții, susținute de varii argumente geografice, politice, etnice și istorice, unele bine chibzuite, altele absurde. Cu toate acestea, niciodată nu s-a ajuns la un consens și nici nu s-ar putea ajunge.
Asemenea tuturor celorlalte cărți despre Balcani, și acest volum definește peninsula apelând la un amestec de argumente geografice, istorice și politice. Regiunile nucleu aduse în discuție sunt Grecia continentală, Serbia, Croația, România (deși rolul Transilvaniei este unul secundar), Turcia și Imperiul Otoman, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia și Albania. Iar teritoriile periferice – Slovenia, Voivodina, Ungaria, Moldova, Anatolia, Cipru și insulele grecești din Marea Ionică și Egee – sunt discutate doar sporadic, în măsura în care au un impact ocazional asupra țărilor menționate anterior.
Balcanii sunt dificil de definit tocmai din cauza unui amestec de descrieri geografice și politice la rândul lor problematice. Termenul „Peninsula Balcanică“ este unul modern, fiind formulat în 1808 de geograful german Johann August Zeune. A apărut din cauza unei concepții greșite, conform căreia lanțul muntos balcanic, care traversează Bulgaria de astăzi, nu s-ar sfârși în estul Serbiei (așa cum se întâmplă), ci s-ar întinde fără întrerupere de la Marea Neagră până la Adriatică. A trebuit să treacă un secol pentru ca această descriere deloc precisă să eclipseze alte denumiri clasice sau geopolitice, precum Turcia Europeană sau Orientul Apropiat, devenind termenul preferat de majoritatea limbilor europene. Termenul mai neutru de Europa de Sud-Est continuă să fie folosit în paralel și în germană, și în engleză până în zilele noastre.