Premiul Goncourt alegerea Statelor Unite 2022

O carte poștală sosită cu 61 de ani întârziere o determină pe celebra scriitoare franceză Anne Berest să pornească o investigație ca să descopere misterele din viețile strămoșilor săi.

Pe 6 ianuarie 2003, într-o zi de luni, mama scriitoarei Anne Berest primește în cutia de scrisori o carte poștală anonimă. Pe ea sunt patru prenume trecute unul sub celălalt, ca o listă – Efraim, Emma, Noémie, Jacques. Aceștia sunt bunicii materni ai scriitoarei, unchiul și mătușa sa, toți morți la Auschwitz, în urmă cu 61 de ani, deși cei din urmă erau abia adolescenți. Cine a trimis cartea poștală și cu ce scop? Face parte din seria de intimidări care, din păcate, nu s-a încheiat odată cu războiul, este un strigăt de ajutor sau un discret reminder? 20 de ani mai târziu, Anne Berest  declanșează o investigație prin care urmărește să descopere expeditorul mesajului din trecut. Ajutată de mama sa, Anne Berest implică în căutările sale detectivi particulari și criminologi și călătorește în zone unde a trăit familia ei. Rezultatul este povestea reală a unei familii, întinsă pe 5 generații și care acoperă mai bine de 100 de ani.

Publicată de Editura Trei, câștigătoare a Premiul Goncourt (alegerea Statelor Unite 2022), Cartea poștală este o carte unică prin rolul pe care i-l atribuie autoarea. Pentru acei mambri ai familiei care au murit în lagărele de concentrare și nu au un mormânt, cartea devine, în mod simbolic, spațiu de comemorare. „Cartea poate fi un Kaddish, un mormânt”, a spus Anne Berest pentru Fnac.com. „Este și locul unde sunt scrise numele lor pentru că, pe copertă, am reprodus cartea poștală. Numele este foarte important, mai ales în cultura evreiască. Totodată am vrut ca această carte să fie și locul renașterii lor”, mai spune scriitoarea franceză. Iubiri, gelozii, speranțe, visuri realizate sau nu, planuri, creativitate – mai mult decât subiecte de meditație, în cartea sa, Anne Berest și-a dorit să reconstituie din amintiri viețile celor care nu s-au mai întors niciodată de la Auschwitz, ca un gest de vindecare a unei suferințe ce altfel se perpetuează din generație în generație.

Misterul unei cărți poștale și o saga de familie întinsă pe 5 generații

Din 1919 și până în prezent, Cartea poștală acoperă 100 de ani din istoria unei familii și din istoria Europei, una dintre cele mai dramatice perioade. Personajele lui Anne Berest traversează mai multe țări – Rusia, Palestina, Polonia, Franța și Letonia – și conturează un tablou realist al condiției evreilor din perioada surprinsă. Efraim Rabinovich, străbunicul scriitoarei – și primul nume care se regăsește pe cartea poștală – este un spirit rebel, care neagă moștenirea religioasă iudaică. „Vrea să ia parte la marea aventură a progresului, are ambiții mari pentru țara și poporul său, cel rus, împreună cu care vrea să participe la Revoluție. Pentru Efraim, a fi evreu nu înseamnă nimic. El se definește, înainte de toate, ca socialist”, notează Anne Berest.

Cei 100 de ani de istorie pe care-i surprinde Cartea poștală sunt și o istorie a antisemitismului pe continentul european. Persecutat politic, străbunicul Efraim este silit să fugă în Letonia, doar pentru a găsi acolo persecuție rasială. Sentimentul de vigilență și teamă se transmite genetic: „Miriam era doar un fetus, dar tocmai aflase ce înseamnă să‑ți pătrundă frica până‑n rărunchi”. Anne Berest urmărește fuga străbunicilor și bunicilor săi pe Pământul Făgăduinței, Palestina și reîntoarcerea în Europa dinainte de război, care părea să ofere mult mai multe oportunități. Ce avea să urmeze nu putea nimeni să-și imagineze.

Auschwitz – ororile care nu trebuie uitate

În interviul pentru Fnac.com, Anne Berest mărturisește că scrierea Cărții poștale a însemnat o provocare majoră în ce privește munca de documentare. „Cartea m-a marcat emoțional, dar și intelectual”, spune scriitoarea. Dorind să se întoarcă în trecut, pe urmele strămoșilor ei ca să descopere misterul cărții poștale, scriitoarea franceză surprinde în pagini zguduitoare, ororile lagărelor de concentrare naziste, dezumanizarea și lipsa de empatie a celor care au avut sub ochi o realitate zguduitoare, pe care le-a fost imposibil să o înțeleagă. La fel de impresionantă ca descrierea terorii din lagăre este, paradoxal, eliberarea deținuților și întoarcerea acestora la Paris. „Nimeni nu era pregătit pentru așa ceva”, scrie Anne Berest. Parizienii observă uimiți convoiul deținuților cazați la Hotel Lutetia, unul dintre cele mai luxoase din Paris. Încă îmbrăcați în haine vărgate, „ființe cu arcadele sprâncenelor proeminente și priviri pierdute. Și cu umflături pe capetele rase”, deținuții sunt niște apariții stranii, care îngrozesc. „— Au dat drumul pacienților din spitalul de nebuni?” se întreabă cineva. „— Nu, sunt bătrânii ce se întorc din Germania” i se răspunde, deși „bătrânii” aveau toți între 16 și 30 de ani. Mulți dintre ei își găsesc sfârșitul în prima zi în care se întorc, din cauza emoțiilor, a efortului drumului sau pentru că au primit de la trecători mâncare greu de digerat pentru ei – un iaurt sau un pumn de cireșe.

Redescoperirea identității – ce înseamnă să fii evreu într-o viață laică

O carte poștală sosită cu 61 de ani întârziere declanșează o investigație asupra istoriei familiei scriitoarei  Anne Berest, care se confundă cu povestea vieții multor evrei din Europa în perioada celui De-Al Doilea Război Mondial. Totodată, căutarea este una inițiatică, pentru redescoperirea identității și reconectarea la moștenirea culturală a strămoșilor. Astfel, o întreagă lume revine la viață. Ce înseamnă să fii evreu într-o viață laică? „Sunt un copil de supraviețuitor”, afirmă Anne Berest. „Cineva care are aceleași coșmaruri ca și mama ei și‑i caută locul printre cei vii. Cineva al cărui corp e mormântul celor ce nu și‑au găsit liniștea mormântului”. Fie că este anul 1919, 1942, 1950 sau se află în anii 80, de la o generație la alta sunt transmise, „înscrise în codul genetic, amintirea pericolului și a violenței”. „Moartea mi se pare mereu iminentă. Am sentimentul că sunt o pradă”, notează Anne Berest. Pasajele de un dramatism tulburător care descriu prigoana și suferințele evreilor sunt însă echilibrate de reînvierea bogăției unei lumi și a unei culturi deborbând de energie, creativitate, umor și dragoste pentru artă. „E un un mod de a zice – Suntem marcați de oroarea Holocaustului, dar trebuie să încercăm să găsim și râsul printre lacrimi”, a mai spus Anne Berest despre romanul Cartea poștală.