„Un demers ce merită o admirație nemărginită și care, până acum, nu are rival.” – The Guardian Istoria definitivă a zbuciumatei regiuni a Balcanilor “«Kosovo se află în pragul Europei», comunica prim-ministrul britanic Tony Blair publicului său la începutul lunii aprilie 1999. Cu toate acestea, niciun geograf nu ar considera că provincia Kosovo și regiunile […]
Category: Literatură Page 25 of 30

Notorietatea ultimului conducător comunist al României, Nicolae Ceaușescu, a umbrit rolul jucat de predecesorul acestuia, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în construirea unui stat bazat pe frică și constrângere. Dej a fost cel mai ticălos dintre „micii Stalini“. A început să-și ucidă colegii de partid pentru a-și croi drum către putere chiar înainte ca sovieticii să instaureze comunismul […]

„Kosovo se află în pragul Europei“, comunica prim-ministrul britanic Tony Blair publicului său la începutul lunii aprilie 1999. Cu toate acestea, niciun geograf nu ar considera că provincia Kosovo și regiunile învecinate ar face parte din Asia. Dacă nu e în Europa, și nici în Asia, atunci unde exact se află Peninsula Balcanică? Poate că […]

„Îmi este dor de glasul copiilor care se joacă, acesta sună mereu la fel, indiferent de limba lor”, spunea astronautul Scott Kelly, cel care deține recordul pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american: un an de izolare în spațiu. Asemenea lui Kelly, aproape întreaga planetă trăiește acum în izolare, departe unii de […]

Ce-ți mai aduci aminte de când erai copil? Ți-era frică să pui întrebări de teamă că poți fi luat de fraier? Ți s-a întâmplat să îndrăznești s-o faci și să simți că ceilalți râd de tine? Mie da, și nu prea înțelegeam de ce… îmi dădeam seama că păream amuzantă, dar nu mi-era foarte clar […]

Laureată a premiilor Renaudot des lycéensși Stanisias în 2019, Victoria Mas debutează cu romanul Balul nebunelor, bucurându-se de aprecieri extraordinare atât din partea criticilor cât și a cititorilor. Încă din primele pagini ale romanului ne trezim direct în secolul al XIX-lea, în celebrul spital din Paris, Salpêtrière, pe atunci un azil pentru femei alienate și nu […]

În cadrul unui scurt interviu acordat la Târgul de Carte de la Paris, Jean des Cars ne spune de ce a ales să scrie despre viața tumultoasă și inedită a cuplului regal legendar Franz Joseph și Sisi. Cum a fost viaţa lor publică, dar cea privată? Cum funcţiona oare această monarhie conjugală, dublă şi ea? […]

Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat de Serge Marquis, roman publicat în colecția Fiction Connection a Editurii Trei, este o lecție de viață extraordinară, profundă, luminoasă și extrem de emoționantă. Este, de fapt, o carte de dezvoltare personală scrisă sub masca mult mai frumoasă și facilă a unui roman despre ego. […]

Cel mai recent volum apărut în colecția de Istorie a Editurii Trei, Franz Joseph și Sisi. Datoria și rebeliunea, este povestea unei iubiri emblematice a secolului XIX. Jean des Cars, cu inconfundabilul său talent narativ, ne dezvăluie culisele relației dintre un bărbat al datoriei şi o femeie rebelă. Franz Joseph și Sisi vor rămâne pentru […]

Realitatea de acum poate fi subiectul unor cărți viitoare. Întrebați de unde-și iau inspirația, mulți autori răspund simplu: din realitate. Din momentul în care decid să dea viață unei cărți pornind de la un fapt real, nu mai contează decât gradul de fidelitate cu care vor urmări povestea pe parcursul scrierii ei, transformând-o fie într-un […]