Aventura începe mereu cu o dorinţă intensă. Ne simţim deconectaţi, limitaţi, alienaţi sau goi. Deseori nici nu avem un nume pentru ce ne lipseşte, însă tânjim după acel ceva misterios. Cenuşăreasa aşteaptă să vină prinţul ei; Gepetto vrea să aibă un copil. Telemah îl caută pe Ulise; prinţul caută o mare comoară. Nevoia de a […]
Category: Psihologie Page 20 of 33
Fiecare carte ascunde în paginile ei cel puțin o poveste. Dar foarte puține au, dincolo de copertele sale, una dintre cele mai neobișnuite, profunde și complexe povești, așa cum este cea a cărții „Omul și simbolurile sale”, singura scrisă și dedicată de Carl Gustav Jung publicului larg. Apărută, nu întâmplător, în colecția „Misterele inconștientului colectiv”, […]
Editura Trei lansează cartea-fenomen 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, semnată de controversatul psiholog Jordan Peterson, la cea de a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară în perioada 30 mai-3 iunie, în noul pavilion B2 de la Romexpo (București).
Vinovăția „Îmi pare rău“ este probabil cea mai versatilă combinație formată din trei cuvinte. În comparație cu rivalul său lexical „Te iubesc“, expresia „Îmi pare rău“ este folosită mult mai adesea și în contexte mult mai variate. Poate comporta numeroase nuanțe afective, de la politețea translucidă la remușcarea apăsătoare și la căința care sfâșie sufletul. […]
Cât durează iubirea într-un cuplu? Cum recunoști personalitățile narcisice și cum menții o bună relație cu acestea? Cum poți folosi exercițiile de meditație pentru a te apăra în fața stresului cotidian? Și care sunt regulile de care trebuie să ții cont pentru a-ți găsi un sens autentic în viață? Dacă dorești să afli mai multe […]
Academia Română a acordat în 2018 Premiul „Constantin Rădulescu-Motru“ cărții Filosofia inconștientului de Vasile Dem. Zamfirescu. Așa cum filosofia tradițională s-a străduit să spună totul despre spirit din perspectiva conștientului, filosofia inconștientului abordează spiritul din perspectiva zonelor subliminale ale psihicului, mai superficiale sau mai profunde (inconștient personal, inconștient colectiv). Două îi sunt […]
Sufletul omului, Între geniul binelui și al răului, cea mai recentă apariție semnată Erich Fromm, la Editura Trei Într-o lume în care unii lideri politici consideră că violența provocată de atacuri armate poate fi stopată prin înarmare și în care mulți oameni aleg armele împotriva unui potențial pericol, o analiză a naturii umane, a motivațiilor […]
Prima și singura operă a lui Jung adresată publicului larg, cartea „Omul și simbolurile sale” scrisă în colaborare cu discipolii săi, M.-L. Von Franz, Joseph L. Henderson, Jolande Jacobi și Aniela Jaffé s-a născut în cele mai neobișnuite conjuncturi. Când celebrul analist a primit propunerea de a-și sintetiza teoriile într-o carte, acesta l-a refuzat ferm […]
Cunoașterea nu poate fi decât finită, în vreme ce ignoranța este, cu necesitate, infinită – KARL POPPER Un înțelept m‑a întrebat odată dacă știu diferența dintre șobolan și om. „Sunt multe diferențe“, am răspuns eu, „mustățile, blana, coada.“ Toate acestea erau adevărate, însăl‑au lăsat rece pe înțelept. Iată ce mi‑a povestit el. Dacă iei un […]