Albert Ellis a menţionat că ar fi bine să admitem faptul că religia şi credinţele spirituale au uneori consecinţe pozitive asupra sănătăţii mentale.
În ceea ce îl priveşte, s‑a declarat în favoarea ”ateismului probabilistic”, însă în acelaşi timp a recunoscut că oamenii credincioși ar putea adesea să beneficieze de pe urma convingerilor religioase sau spirituale.
Permiteţi-mi totuşi să dau Cezarului ce-i al Cezarului. Să presupunem că mulţi oameni — poate milioane —care spun că filosofiile religioase-spirituale le-au îmbunătăţit vieţile, într-adevăr au beneficiat mult de pe urma lor, aşa cum au declarat. Un motiv este acela că gândirea lor cu privire la faptul că au avut de câştigat va antrena adesea validarea emoţiilor lor. Astfel, după cum am menţionat anterior, atunci când credeţi cu tărie că Isus sau Diavolul vă ajută, chiar dacă acest lucru este doar o amăgire, este posibil să vă ajutaţi încrezându-vă în această iluzie. După cum a remarcat Shakespeare: „Nimic nu este bun sau rău, ci gândirea noastră face ca lucrurile să arate astfel.“
În mod surprinzător, unele dintre cele mai mari iluzii funcţionează. Mai mult decât atât, dacă sunteţi profund convinşi că orice, inclusiv credinţa religioasă, vă va oferi mai multă încredere pentru a acţiona, convingerea ar putea să vă determine să acţionaţi într-un mod mai productiv. În mod frecvent, oamenii care cred că pot să obţină un loc de muncă mai bun se ambiţionează şi obţin unul.
(…)
Revenind la întrebarea mea: Îi ajută credinţa pe oamenii religioşi şi spirituali să îşi îmbunătăţească sănătatea mentală? Da, ar fi bine să admit: pe anumiţi oameni credincioși îi ajută uneori. Ei cred că se vor simţi mult prea inconfortabil în poziţia ateistă conform căreia există o probabilitate atât de infimă ca fiinţele supranaturale să existe, încât ar putea la fel de bine să presupună că nu există — şi îşi spun: „Voi fi în siguranţă şi voi presupune că fiinţele supranaturale pot să existe, că mă pot ajuta în cazul în care există şi că prin urmare ar fi bine să cred în acest lucru şi să le cer ajutorul.“
Apoi ei adoptă soluţia de compromis, simplă la această întrebare, în timp ce oamenii ca mine aleg mai onest calea ateistă. Dacă aceşti oameni care fac compromisuri moderate au dreptate şi există un Dumnezeu răzbunător care îi va pedepsi pe cei care nu cred în el, îmi asum riscul de a accepta o asemenea consecinţă (improbabilă)!
Fragment din excelenta antologie de texte din opera lui Albert Ellis Evoluţia unei revoluţii. Bazele psihoterapiei raţional-emotive
Leave a Reply