Există un considerent subsidiar important care afectează atât gestionarea bebelușilor, cât și pe cea a bolnavilor grav psihotici care au regresat fie din cauza bolii, fie în cursul tratamentului bolii. Mă refer la prima experiență a acțiunii gravitației.

Natura umana

Trebuie să postulăm un stadiu, care aparține vieții intrauterine, în care gravitația nu a apărut încă; iubirea, sau îngrijirea, poate fi exprimată și apreciată doar în termeni fizici, prin adaptarea mediului care este aplicată din toate direcțiile.

Una dintre schimbările declanșate de nașterea copilului este aceea că bebelușul nou‑născut trebuie să se adapteze la ceva foarte nou, adică la experiența de a fi împins de jos în sus, în loc de aceea de a fi (con)ținut din toate părțile. Bebelușul trece de la a fi iubit din toate direcțiile la a fi iubit doar de jos în sus.

Faptul că mamele recunosc acest lucru este ilustrat în felul în care își (con)țin bebelușii și în felul în care îi înfașă uneori strâns în scutece; încearcă să le ofere timp acestora pentru a se obișnui cu noul fenomen. Stângăcia în gestionarea acestei treceri de la era pregravitațională la cea gravitațională furnizează un fundament visului de a cădea la infinit sau de a fi ridicat la înălțimi infinite.

Din simptomatologia oamenilor adulți este evident că, din punctul de vedere la bebelușului, trecerea de la o eră la cealaltă poate reprezenta trecerea de la a fi iubit la a fi neglijat.

Fragment din Natura umană, de D.W. Winnicott