Editura Lifestyle a publicat recent volumul Focul tăcut. Legătura dintre inflamație, boli și dietă de Dr. Shilpa Ravella. O captivantă investigare a inflamației – forța ascunsă aflată la rădăcina tuturor bolilor moderne – precum și a modului în care putem să o prevenim, să o tratăm sau chiar să îi neutralizăm efectele.
Inflamația este răspunsul ancestral al organismului la cele mai mari amenințări, prima sa linie de apărare împotriva rănilor și agenților patogeni străini. Însă amenințările cu care ne confruntăm în prezent s-au schimbat, iar cercetările științifice recente ne arată modul în care inflamația se poate întoarce și împotriva noastră, mocnind în spatele principalilor inamici care ne ucid în ziua de azi: de la boli cardiovasculare și cancer la depresie, îmbătrânire și afecțiuni autoimune misterioase.
„Este esențial pentru sănătatea noastră să înțelegem cum să prevenim bolile inflamatorii. Dr. Shilpa Ravella tratează acest subiect într-o manieră accesibilă și antrenantă, împletind aspecte științifice de ultimă oră cu o interesantă perspectivă istorică.” – Justin Sonnenburg, coautor al cărții The Good Gut
În Focul tăcut, dr. Shilpa Ravella investighează rolul din ce în ce mai important al inflamației ascunse ca sursă comună a bolilor moderne – precum și modalitățile prin care o putem controla. Îi întâlnim în carte pe revoluționarul patolog german Rudolf Virchow, care a pus bazele științei moderne a inflamației, pe excentricul zoolog rus Ilia Mecinikov, care a descoperit una dintre celulele esențiale ale sistemului nostru imunitar, precum și pe cercetătorii pasionați ai zilelor noastre, care împing permanent limitele științei medicale și nutriționale. Cu ajutorul unor fascinante studii de caz, dr. Ravella ne dezvăluie modurile în care ne putem reinventa relația cu mâncarea și cu microbiomul, spre beneficiul propriei sănătăți, dar și al sănătății planetei.
„Inflamația este o sabie cu două tăișuri, care vindecă și distruge. Ți-a salvat deja viața, dar cu mare probabilitate va contribui la terminarea ei…” ― Dr. Martin J. Blaser, autorul cărții Missing Microbes
Realizând o sinteză a istoriei medicinei, a cercetărilor revoluționare și a practicii clinice inovatoare, dr. Ravella consideră că inflamația poate fi fundația unei teorii atotcuprinzătoare asupra bolilor. O adevărată schimbare de paradigmă în înțelegerea unuia dintre cele mai misterioase și mai discutate subiecte în medicină și nutriție, această carte ne învață cum să trăim mai mult și mai bine.
„Microbiomul intestinal, care conține miliarde de microorganisme, a ajuns în atenția oamenilor de știință la începutul secolului XXI. Acum, microorganismele sunt considerate simbioți esențiali pentru sănătatea unui individ, nu doar agenți patogeni responsabili de declanșarea bolilor. Microorganismele de la nivelul intestinului joacă un rol esențial în funcționarea sistemului imunitar și în inflamație.” – Dr. Shilpa Ravella, Focul tăcut
Shilpa Ravella este medic gastroenterolog specializat în nutriție, cu experiență în domeniul transplantului, și asistent universitar la Centrul Medical al Universității Columbia. Articolele ei au apărut în publicații precum The Atlantic, New York Magazine, Slate, Discover și USA Today, printre altele. A fost invitată în calitate de expert la emisiunea Good Morning America a postului de televiziune ABC, iar revistele Forbes, Cosmopolitan, Food and Wine, Glamour și Women’s Health au publicat interviuri cu ea. Conferința ei TED-Ed, „How the Food You Eat Affects Your Gut” are peste cinci milioane de vizualizări.
Leave a Reply