S-a facut ora paisprezece. N-O-L-A. De doua ore de cand se asezase la birou, nu scrisese nimic: avea ochii lipiti de ceas. Nu trebuia sa se duca la liceu: era interzis.
Dar nici peretii, nici inchisoarea nu puteau sa-l impiedice sa doreasca sa fie cu ea: trupul sau era inchis la Goose Cove, dar sufletul lui dansa pe plaja cu Nola. S-a facut ora cincisprezece. Apoi saisprezece. S-a agatat de stilou ca sa nu paraseasca biroul. Ea avea cincisprezece ani, era o iubire interzisa. N-O-L-A.
La ora saisprezece si cincizeci de minute, Harry, imbracat cu un costum inchis la culoare, a intrat in auditoriul liceului. Sala era plina; tot orasul era acolo. Pe masura ce inainta printre randuri, a avut impresia ca toata lumea susotea la trecerea lui, ca parintii elevilor cu care i se incrucisa privirea spuneau: Stim de ce esti aici. Nu s-a simtit deloc in largul sau si, alegand la intamplare un rand, s-a afundat intr-un fotoliu ca sa nu mai fie observat. Spectacolul a inceput; a ascultat un cor jalnic, apoi un ansamblu de trompete fara ritm. Stele ale dansului fara stralucire, o interpretare la patru maini fara suflet si cantare ti lipsiti de voce.
Apoi, lumina s-a stins complet si in intuneric a tasnit doar haloul unui proiector care a desenat un cerc de lumina pe scena. Atunci a aparut ea, imbracata intr-o rochie albastra cu paiete care aruncau in jur mii de sclipiri. N-O-L-A. S-a lasat o tacere deplina; ea s-a asezat pe un scaun de bar, si-a aranjat clama din par si a potrivit microfonul pe care tocmai i-l asezasera in fata. A zambit apoi cald catre public, si-a luat chitara si a intonat deodata Can’t Help Falling in Love with You, o versiune pe care o adaptase ea insasi. Publicul a ramas cu gura cascata; si Harry a inteles in clipa aceea ca destinul, ducandu-l la Aurora, il indreptase catre Nola Kellergan, fiinta cea mai extraordinara pe care o intalnise vreodata si cum nu va mai intalni alta la fel.
Poate ca destinul lui nu era sa fie scriitor, ci sa fie iubit de aceasta tanara iesita din comun; ce alt destin mai frumos ar putea sa aiba? A fost atat de bulversat, incat la sfarsitul spectacolului, s-a ridicat de pe scaun in mijlocul aplauzelor si a fugit. S-a
intors in graba la Goose Cove, s-a instalat pe terasa casei si, tot luand inghitituri mari de whisky, a inceput sa scrie frenetic: N-O-L-A, N-O-L-A, N-O-L-A. Nu mai stia ce trebuia sa faca. Sa plece din Aurora? Dar unde sa se duca? In babilonia din New York? Se angajase sa plateasca chiria la casa pentru patru luni si achitase deja jumatate. Venise aici ca sa scrie o carte, trebuia sa se tina de treaba. Trebuia sa-si vina in fire si sa se poarte ca un scriitor.
Cand a inceput sa-l doara mana de la scris si whisky-ul i s-a urcat la cap, a coborat pe plaja, nefericit, si s-a pravalit langa o stanca mare ca sa contemple orizontul. A auzit deodata zgomot de pasi in spatele lui.
— Harry? Harry, ce-ai patit?
Era Nola, in rochia ei albastra. S-a repezit la el si a ingenuncheat pe nisip.
— Harry, pentru Dumnezeu! Te doare ceva?
— Ce… Ce faci aici? a intrebat el in loc de raspuns.
— Te-am asteptat dupa spectacol. Te-am vazut plecand cand au inceput aplauzele si nu te-am mai gasit. M-am nelinistit… De ce ai plecat atat de repede?
— N-ar trebui sa stai acolo, Nola.
— De ce?
— Pentru ca am baut. Vreau sa zic: m-am ametit putin. Acum imi pare rau, daca as fi stiut ca vii, ramaneam treaz.
— De ce ai baut, Harry? Pari trist…
— Ma simt singur. Ma simt ingrozitor de singur.
Nola s-a ghemuit langa el si l-a strapuns cu privirea ochilor ei stralucitori.
— Harry, pana la urma, sunt atatia oameni in jurul tau!
— Singuratatea ma omoara, Nola.
— O sa-ti tin companie atunci.
— Tu nu ar trebui…
— Asta vreau. Doar daca nu te deranjez.
— Nu ma deranjezi niciodata.
— Harry, de ce scriitorii sunt oameni atat de singuri? Hemingway, Melville… Sunt oamenii cei mai singuri din lume!
— Nu stiu daca scriitorii sunt cei care sunt singuri sau daca singuratatea este cea care te impinge la scris…
— Si de ce scriitorii se sinucid toti?
— Nu toti se sinucid. Doar cei ale caror carti nu sunt citite.
— Am citit cartea ta. Am imprumutat-o de la biblioteca municipala si am citit-o intr-o noapte! Am adorat-o! Esti un mare scriitor, Harry! Harry… in dupa-amiaza asta am cantat pentru tine. Cantecul acela l-am cantat pentru tine!
El a zambit si a privit-o; Nola si-a trecut mana prin par cu o tandrete infinita inainte sa repete:
— Esti un foarte mare scriitor, Harry. Nu trebuie sa te simti singur. Eu sunt aici.
Leave a Reply