Generații întregi poartă în ele traumele războaielor trecute, chiar dacă nu au fost expuse în mod direct consecințelor imediate ale acestora. Pe lângă contribuția la un răspuns adaptativ față de un eveniment armat prezent, care lasă în urmă suferință, nesiguranță și insecuritate, acest „bagaj” universal adunat în istoria omenirii acționează ca un fir invizibil care îi conectează pe oameni într-un mod mult mai profund. Rezervorul din care își extrage esența, imaginile, miturile și semnificațiile lor a fost numit de Carl Gustav Jung „inconștientul colectiv”. Iar definitivarea acestui concept și dovada evidentă și directă a existenței sale s-a aflat, pentru psihiatrul și analistul elvețian, în strânsă legătură cu izbucnirea Primului Război Mondial.

În Cărțile Negre, caietele sale de însemnări lansate în luna februarie la Editura Trei, se află mențiuni ale unora dintre cele mai vii și elocvente întâlniri ale lui Jung cu imagini și mesaje încorporate în inconștientul colectiv. Lansarea „Cărților Negre” în România, a doua țară din lume după SUA care publică celebrele manuscrise la aproape 60 de ani de la moartea lui Jung, oferă o incursiune intimă a unui demers unic, desfășurat pe parcursul a 19 ani de scrieri. După despărțirea de Freud, în special la nivel de viziune a inconștientului individual și a conținuturilor acestuia, Jung s-a dedicat unui drum personal de introspecție în propria lumea internă. Acest drum, care a dat naștere unor concepte de referință în istoria psihologiei, l-a făcut la un anumit punct să creadă că suferă de schizofrenie.

 Mărturisire pe care i-o împărtășea cunoscutului filosof român, orientalist și istoric al religiilor, Mircea Eliade, într-o serie de corespondențe. Însă începerea Primului Război Mondial a adus lumină în înțelegerea acestor imagini interioare violente, exprimate prin vise și viziuni diurne. Ele s-au dovedit nu doar premonitorii, dar aparținând ca sursă unui univers inconștient contemporan dominat de câțiva ani, în artă și în literatură, de imagini și apocaliptice. „Am văzut o inundație cumplită, care acoperea toate zonele nordice și joase dintre Marea Nordului și Alpi. Se întindea din Anglia până în Rusia și de la coasta Mării Nordului până la Alpi. Am văzut valuri galbene, dărâmături care pluteau pe ape și moartea a mii de oameni”, relata  Jung o viziune pe care a avut-o în octombrie 1913 în timpul unei călătorii cu trenul la Schaffhausen, pe când trecea pe lângă Cascada Rinului, aproape de locul unde își petrecuse primii ani din viață. Această imagine a Europei devastate de o inundație catastrofală s-a repetat după două săptămâni, în timpul aceleiași călătorii, despre care povestește și în Cartea Roșie: „Călătoream cu trenul și țineam în mână o carte pe care o citeam. Am început să visez cu ochii deschiși și, înainte să îmi dau seama, mă aflam în orașul către care mă îndreptam. Aceasta era fantasma: mă uitam în jos, la harta Europei în relief. Am văzut toată partea nordică și Anglia scufundându‑se, astfel încât au fost înghițite de mare. Apele au ajuns până la Elveția, iar apoi am văzut că munții creșteau din ce în ce mai mari, ca să protejeze Elveția. Mi‑am dat seama că avea loc o catastrofă îngrozitoare, orașe și oameni erau distruși, iar dărâmăturile și cadavrele se învolburau la suprafață. Apoi marea s‑a transformat în sânge. La început, doar priveam totul imperturbabil, dar după aceea, realizarea catastrofei m‑a cuprins cu o putere uriașă.” Inițial, Jung a interpretat conținutul ca fiind unul personal, iar „scufundarea lumii ar putea fi rămășițele relațiilor mele anterioare.“ Aceasta l‑a condus la următorul diagnostic al stării sale: „Mi‑am spus: «Dacă asta înseamnă ceva, atunci sunt fără speranță pierdut». Aveam senzația că este o psihoză supracompensată (…).“ Cu două luni înainte de a izbucni războiul, în iunie și iulie 1914, el a avut un vis care s‑a repetat de trei ori: „Mă aflam într‑un ținut străin și, deodată, peste noapte și chiar în toiul verii, a coborât un ger năprasnic din spațiu. Toate mările și râurile erau înghețate bocnă, fiecare plantă verde degerase. Cel de‑al doilea vis a fost extrem de asemănător cu acesta. Dar al treilea vis, cel de la începutul lunii iulie, s‑a desfășurat astfel: Mă aflam într‑un ținut englezesc îndepărtat. Trebuia să mă întorc în patria‑mamă, cu un vapor, cât se putea de repede. Am ajuns acasă imediat. În țara mea, am descoperit că, în toiul verii, un ger năprasnic coborâse din spațiu și transformase orice vietate în gheață. Am văzut un pom fructifer, dar fără roade, ale cărui frunze se prefăcuseră în struguri dulci, plini de suc vindecător, în ciuda gerului și gheții. Am cules câțiva struguri și i‑am dat unei gloate uriașe, care stătea și aștepta”, nota analistul elvețian.

Ani mai târziu, îi mărturisea lui Mircea Eliade că în acea perioadă „tocmai pregăteam o prelegere despre schizofrenie pentru congresul din Aberdeen și îmi tot spuneam: <voi vorbi despre mine însumi! Foarte probabil voi înnebuni după ce voi citi acest articol>“. Însă imediat după prelegere a aflat din ziare că izbucnise războiul.  „În sfârșit, am înțeles. Și când am debarcat în Olanda, în ziua următoare, nimeni nu era mai fericit decât mine. Acum eram sigur că nu mă amenința schizofrenia. Am înțeles că visele și viziunile mele proveneau din subsolul inconștientului colectiv. Ce îmi rămăsese de făcut acum era să aprofundez și să validez această descoperire. Și asta am încercat să fac timp de patruzeci de ani.” Această precogniție a unui eveniment tragic și colectiv, numit de el un vis „mare“ a dus la realizarea legăturii dintre conținutul său personal și evenimentele publice. Dar mai ales la convingerea că „inconștientul nu era alcătuit doar din material inert, ci acolo, în profunzime, exista ceva viu“. Iar primul său caiet, din seria celor care alcătuiesc pachetul de 7 volume, care conține aceste trăiri și demersul de analiză a lor este numit de Jung „cartea celor mai dificile experimente ale mele“.

Justețea observațiilor lui Jung este reflectată și de conținutul inconștient prelucrat de pacienții săi, în analiză, în special demersul terapeutic și vindecător încurajat de analist și exprimat de aceștia prin serii de desene simbolice. Parțial incluse în „Cartea imaginilor. Comori din Arhiva de imagini a Institutului C.G. Jung de la Zürich”, publicată de asemenea la Editura Trei, acestea oferă exemple grăitoare, explicate în context, despre experiențe asemănătoare. Ele „vorbesc” despre precogniții, dar și despre traumele provocate de război.

Una dintre cele mai relevante serii se regăsește în capitolul „Vreme apocaliptică. O serie de imagini din al Doilea Război Mondial”, în care o pacientă a lui Jung a realizat 28 de imagini tematice. Unul dintre desene face referire la un vis recurent pe care ea l-a avut înainte de începerea celei de a doua conflagrații, iar multe dintre celelalte exprimă trăirile copleșitoare din timpul bombardamentelor. „Frica de moarte din timpul atacurilor este conținută doar de o imensă dorință de a ajuta, de necesitatea și dorința de a-i susține pe cei direct afectați”, preciza autoarea.

Recenzie realizată de Adela Marinescu, Fabrica de PR