JOI vă invităm la 5 ateliere găzduite de rețeaua librăriilor Cărturești în întreaga țară. Întâlnirile din cadrul acestei ediții a ”Săptămânii Psi pentru Părinți” încep cu ora 18.30, excepție făcând evenimentul din Timișoara, care va debuta la ora 17.00.
Intrarea la ”Săptămâna Psi pentru părinți” este liberă, iar cărțile de psihologie a copilului de la Editura Trei sunt reduse cu 25% în toată această săptămână în toate librăriile Cărturești.
@ București (Verona): ”Cum să-ți păstrezi vitalitatea și pofta de viață ca părinte?”, întreabă Iulia Feordeanu, psihoterapeut de orientare jungiană și director executiv la Asociația Sol Mentis. Dânsa explică în scurta prezentare a atelierului:
Oricine știe cât de multe responsabilităși stau pe umerii părinților din ziua de azi: carieră, treburi casnice, grijă față de familia extinsă și mai ales grijă față de copii. Iar copiii au nevoie de toată disponibilitatea din lume din partea părinților lor. În aceste condiții, în care mulți părinți glumesc că ar avea nevoie ca ziua să aibă cel puțin 48 de ore ca să rezolve toate îndatoririle, putem totuși să ne păstrăm vitalitatea și pofta de viață și să ne încărcăm periodic rezervele de voie bună și disponibilitate. Vă invităm să aflați care este rețeta personalizată a stării de bine a fiecărui părinte.
@ Cluj (Iulius Mall): ”Cum să creezi o legătură puternică cu copilul tău?”, se întreabă Raluca Anton, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, dar și realizator al emisiunii ”Jurnal de psiholog” (Look TV). Despre ce va fi vorba, pe scurt:
Unul dintre cei mai buni predictori pentru o dezvoltare armonioasă a unui copil este relația pe care o are cu părinții lui. Tipul acestei relații îl poate duce pe copil la a interpreta situațiile, lumea, viața în diverse moduri. Astfel, e important să ne asigurăm că relația pe care o avem cu copiii noștri este una puternica bazată pe siguranță, sensibilitate, sens și semnificație.
@ Timișoara (Mercy): ”Cum să educăm cu o poveste?”. Aflați răspunsul de la psihoterapeutul ericksonian și coach-ul Adina Bortă.
ATENȚIE: Atelierul de la Timișoara începe de la orele 17!
În viața oricărei familii găsim îngrijorări, iubire, nevoia de respect și autoritate, frustrări și reguli, certuri, îngaduință și nerăbdare, frică, speranțe și nemulțumiri. Nu-i așa ca ar fi grozav să le putem împaca pe toate cu o poveste?, se întreabă Adina Bortă. Ea promite să dezvăluie câteva din puterile magice ale poveștilor de a transmite învațăminte pentru viață, de a alina, a împăca, a stimula sau a vindeca, puteri numai bune de folosit de către părinți și bunici.
@ Iași (Palas): Despre „A fi părinte de adolescenți”, va vorbi Cristian Petrescu, format în psihoterapie sistemică de familie. Psihologul își rezumă prezentarea:
Astăzi, poate mai mult ca întotdeauna, adolescenții prezintă o diversitate enormă a fațetelor și manierelor adaptative, dar și a procedeelor de asimilare a trăsăturilor de caracter, odată cu etapa de trecere de la “copil” la “adult”. E o adevarată provocare să fii “aspirant la statutul de adult” în epoca modernă, deoarece reperele, modelele și contextele se schimbă foarte rapid și părinții sunt uneori surprinși de această “furtună a modificarilor”, iar psihologul poate fi un real ajutor în gestionarea acestei perioade de criză, pentru că a înțelege înseamnă mai mult decat a ști.
@ Brașov: Profesor la Universitatea ”Transilvania” și specialist în psihologie educațională, Ion Aurel Clinciu va discuta despre ”Emoționalitate negativă, temperament și inadaptare școlară”. Atelierul dânsului
urmăreşte metamorfozele anxietăţii şi drumul ei spre şocul şcolarizării, fobia şcolară, nevrotismul şcolar şi reacţia de demisie. Exista oare o speranţă că lucrurile pot fi și altfel?
Leave a Reply