În scena de la curte, de la finalul cărţii Alice în Ţara Minunilor, Regina îi ordonă lui Alice să îşi ţină gura, dar Alice refuză. Vânătă de furie, Regina comandă:

Tăiaţi-i capul!

Dar nimeni nu se mişcă.

Cui îi pasă de voi? spuse Alice (revenise la mărimea ei normală deja). Nu sunteţi decât un pachet de cărţi de joc!

      

       

      

Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor este plină de mesaje subversive, dar acesta are cele mai multe subînțelesuri. Lewis Carroll ştia că micuţii care îi vor citi cartea trăiesc într-o societate ierarhică rigidă, în care sunt supuşi unei discipline foarte stricte. Era de aşteptat din partea lor să îşi onoreze părinţii fără discuţie şi să îi respecte pe toţi cei a căror autoritate se întinde asupra lor. Dar, la curte, Alice i-a văzut pe cei care deţineau autoritatea aşa cum sunt, un simplu pachet de cărţi de joc, sau, în viaţa reală, fiinţe umane comune, supuse greşelilor, care se prefac a fi înţelepte, omnisciente şi puternice.

Pentru a trece cartea aceasta de cenzori, respectiv adulţii care ar putea citi-o, Carroll a reafirmat imediat puterea oamenilor mari. Alice s-a trezit, iar sora ei mai mare a sărutat-o, apoi i-a ordonat să fugă acasă şi să îşi bea ceaiul. Însă mesajul lui Carroll era simplu. Dacă tu îi consideri pe oameni puternici, ei sunt; dacă nu îi consideri puternici, nu sunt. Desigur că oamenii care pretind că sunt puternici pot folosi uneltele puterii lor – legile lor, acoliţii lor, armele lor, puterea lor fizică superioară – împotriva ta. Dacă tu vezi persoana respectivă ca fiind în sine la fel de puternică precum oricare alta, atunci nu trebuie să lupţi decât împotriva instrumentelor puterii sale. Dar dacă tu consideri persoana ca fiind intrinsec puternică, diferită de tine şi superioară ţie, te faci singur neputincios.

Fragment din

Mulţi oameni nu învaţă niciodată lecţia lui Alice. Continuă să privească persoanele cu autoritate ca fiind instrinsec puternice şi astfel se fac pe ei înşişi neajutoraţi şi frustraţi. Fratele pe care în copilărie l-au considerat puternic continuă să fie astfel şi în viaţa adultă. Desigur, există un mare beneficiu al menţinerii acestui punct de vedere. Nu se poate da vina pe tine pentru nefericirea ta. Dumnezeu, Biserica, guvernul, politicienii, bogaţii, consiliul, străinii de toate culorile şi toate credinţele, tatăl tău, mama ta, fratele tău mai mare, sora ta cea autoritară, ei sunt de vină.

Mulţi oameni învaţă lecţia lui Alice. Scepticismul general faţă de politicieni este o dovadă în acest sens. În plus, pe măsură ce trecem de la copilărie la vârsta adultă, diferenţele de vârstă dintre fraţi devin mai puţin importante, iar fraţii mai mici încetează să se mai lase intimidiaţi de cei mai mari. Evenimentele pot schimba relaţiile. O femeie mi-a spus:

”Toată viaţa, sora mea mai mare m-a tratat ca pe sora ei mai mică. A avut grijă de mine. Apoi soţul ei a murit pe neaşteptate. A fost o lovitură groaznică pentru ea, iar acum eu am grijă de ea”.