Cristina Demetrescu, „Vitraliu din fragmente de fantomă” e un Sherlock Holmes feminin. Adună și pune cap la cap cu o precizie chirurgicală semne de dincolo cu întâmplări de aici, dar si o Seherezada care începe prin a-și spune povestea invers, adică din momentul îndrăgostirii de stăpânul inimii ei.

O inițiere în lumile interioare, în frumusețea recompusă din momente trecute, pierdute sau nespuse. Iubirea e capcana și extaz, e îmblânzirea încăpățânărilor și abandonarea în transă.

Dar unde se duce iubirea, în vârful picioarelor, într-o zi, pentru noi toți și cum se întoarce din lumea de dincolo după noi, ferm convinsă că are încă putere să miște lucruri?

Sunt întrebări care, de frică să nu părem prea naivi în fața deplinei ei magii, circulă pe sub mână, mereu în șoaptă.

Cristina Demetrescu are curajul să deschidă un drum pentru o destinație stranie și mai puțin densă…în meditație sau în vis lucid, prin film și prin muzică vom călători către un astral prietenos pentru „research” și, mai ales, pentru o îmbrățișare……incompatibilă cu viața!, după cineva drag. Pariul pus de Cristina promite să rescrie o altă față a imposibilului; vom face Turism astral, ne vom întoarce, teferi la cap, cu o nouă poveste despre nebănuitele căi de alchimizare a durerii. Oricum, spiritualitatea dacă ar fi trăită fără umor și autoironie  ar fi o altă dogma din care spontaneitatea și exuberanța au fost exilate.

Cartea e mai ales pentru spectatorii lumilor subtile, din ce în ce mai puțin permeabili la teorii rigide sau conspiraționiste. Dezlegările de ghicitori astrologice, anticiparea existenței multidimensionale, ficțiunea, poveștile cu fantome se citesc dintr-o suflare. Dar ele sunt doar masca pusă peste Unus Mundus ( o singură lume ). Ideea lansată de autoare, aceea că scriitura de față determina sincronicităti o face vie, o transformă într-o carte portal, în stare să rearanjeze realitatea cititorului.

Dacă am crezut-o? Nu neapărat, dar am intrat în joc. Îmi plac inteligența și curajul ei. Știu că adună experiențele trăite de cititori. Iată, în cele ce urmează, o aventură personală. Am cumpărat două volume. Unul era pentru o bună prietenă, venită la Timișoara, de Paște. Nu am apucat să le deschidem. În parc sub privirea insistentă, jucăușă, albastru-avatar a unei fetițe de 3 ani, pe care aflam că o cheamă Anastasia, suntem martorele unei tulburătoare sincronicități…..

Fenomenul unei „cărți vii” generatoare de realitate în jurul cititorului este exact tipul de mister pe care Jung l-a cercetat toata viața.

Sincronicitatea descrie coincidențele semnificative dintre un eveniment psihic intern și un eveniment exterior concret, fără să existe o legătură de cauză și efect între ele, un fenomen definit ca „principiul de conectare acauzal”. Jung a demonstrat că mintea noastră și realitatea fizică pot vibra în același ritm.

Inconștientul colectiv e acel strat profund al minții umane, comun tuturor care abundă de simboluri și tipare universale numite arhetipuri. Atunci când treci printr-o criză majoră sau o dilema existențială, un arhetip se aprinde în interiorul tău. Acest arhetip proiectează o energie atât de puternică încât ordonează temporar elementele din lumea fizică, creând o coincidență simbolică perfectă.

Cum psihicul și materia sunt două fețe ale aceleiași monede, o carte portal are capacitatea să rupă granița artificială dintre ele. „Vitraliu din fragmente de fantomă” scapă „răvașe polifonice” pentru zeci de oameni simultan. Nu mai vorbim deci, despre simpla literatură, ci despre un obiect arhetipal activ.

Mă întorc la sincronicitatea trăită: cum de ceva vreme lumea mea știută, construită onest s-a dizolvat, în timp ce timid, un Phoenix își întinde aripile zvântate în cenușă, pentru mine faptul că Anastasia în grecește înseamnă „Înviere”, aprinde luminile în vitraliu.

Au iesit, cum era de așteptat, în final, două cărți de tarot, Magul lui Jung, arhetipul puternic al inconștientului colectiv, un tip care nu se ocupă cu trucuri de iluzionism, ci cu alchimia interioară și Marea Preoteasă, păzitoarea secretelor, a subconștientului, așezată la granița dintre lumea vizibilă și invizibilă, atrasă de astrologie, cu un „al șaselea simț foarte dezvoltat”, cine alta dacă nu Cristina Demetrescu? Toate podurile lumești ard atunci când un suflet traversează noaptea adâncă din care au dispărut sensurile, reconfigurarea de după vid e catapultarea într-o altă dimensiune unde viața fantomei continuă.  O intreaga mecanica cereasca se pune in miscare sa insceneze spectacolul muritorilor. Asta încerc să vă spun, vitraliul are o urmare…