Colecția Istorie a Editurii Trei, una dintre cele mai apreciate selecții de cărți despre istoria lumii, s-a îmbogățit de curând cu două noi volume: Fiicele Ialtei de Chaterine Grace Katz și Misterul Mussolini. Omul. Provocările. Eșecul de Maurizio Serra.
Fiicele Ialtei de Chaterine Grace Katz este povestea necunoscută a trei tinere fermecătoare și inteligente, care și-au însoțit faimoșii lor tați (Winston Churchill, Franklin Delano Roosevelt și Averell Harriman) la Conferința de la Ialta din februarie 1945, și a impactului decisiv pe care Conferința l-a avut în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial. O poveste extraordinară despre tați și fiice, ale căror relații au fost puse la încercare și întărite de evenimentele la care au fost martori și de viitorul pe care l-au croit împreună.
Tensiunile acumulate la Conferința de la Ialta amenințau să distrugă alianța de război dintre Franklin Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin chiar în pragul victoriei finale. Catherine Grace Katz aduce la lumina povestea dramatică a celor trei tinere care au fost alese de tații lor să îi acompanieze în călătoria la Ialta. Kathleen Harriman, campioană la schi și corespondent de război, era fiica ambasadorului american în Uniunea Sovietică, Averell Harriman. Sarah Churchill, actriță devenită ofițer al RAF, era fiica devotată a strălucitului său tată, care punea mare preț pe perspicacitatea ei politică. Unica fiică a lui Roosevelt, Anna, aleasă să îl însoțească pe acesta în locul mamei sale, Eleanor, venise la Ialta în calitate de păstrătoare a celor mai tainice secrete ale tatălui său.
„O relatare tulburătoare a unei săptămâni antologice, care avea să declanșeze cincizeci de ani de tiranie pentru o jumătate de Europă – din care din păcate a făcut parte și România (n.r.) – și să arunce lumea în Războiul Rece, din perspectiva a trei tinere femei. Fiicele Ialtei este o lucrare magnifică și extraordinară, care relevă experiența umană din jurul acestei conferințe, cu toate elementele ei de tragedie, dragoste, trădare și chiar umor. Autoarea descrie relațiile care au condus la modelarea lumii noastre și care continuă să ne modeleze viitorul.” – Julian Fellowes
„Un tablou plin de viață al unuia dintre cele mai mari summituri din istorie văzut prin ochii a trei tinere femei, fiice ale unor participanți-cheie. Descoperim povestea din culise și aflăm detalii fascinante care însuflețesc paginile de istorie.” – Erik Larson
„Minunat scrisă și meticulos documentată, aceasta este o lucrare extraordinară care revelează substratul uman al politicii… O carte pasionantă, ce aruncă o privire pătrunzătoare atât asupra politicii contencioase a vremii, cât și asupra destinelor remarcabilelor fiice care au participat la eveniment.” – Wall Street Journal
Catherine Grace Katz este o scriitoare din Chicago. A studiat istoria la universitățile Harvard și Cambridge, iar în prezent este doctorand în jurisprudență la Harvard Law School. Fiicele Ialtei este cartea ei de debut.
Volumul Misterul Mussolini. Omul. Provocările. Eșecul de Maurizio Serra a fost recompensat cu Marele Premiu pentru Biografie Politică 2021, distincție acordată de Nouveau Cercle de l’Union 2022.
Om și lider politic extrem de complex, plin de contradicții, căutându-și modele în personaje celebre precum Napoleon sau Caesar, înainte de a fi fascinat de Hitler, il Duce poate da imaginea unui actor tragic în sensul nietzschean al termenului, dar și a unui revoluționar ratat. Cu toate acestea, și-a modernizat țara și a fascinat Europa înainte de a se prăbuși în tumultul și ostilitățile unui război civil care a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial.
Maurizio Serra relatează acest destin sinuos și pasionant pe baza unei documentații impecabile, într-un stil fluid care l-a impus ca autor talentat al magistralelor biografii dedicate lui Malaparte, Italo Svevo și d’Annunzio.O carte remarcabilă, menită să arunce o lumină nouă asupra unui personaj controversat al istoriei.
„Această carte nu este nici o biografie a lui Mussolini în sensul strict al cuvântului, nici o istorie a fascismului italian, ci prima tentativă – și nu numai în Franța – de a aduce la lumină «misterul» unui personaj care nu seamănă cu adevărat cu niciunul dintre dictatorii secolului XX, fie ei de dreapta sau de stânga, dar care, într-un fel, îi însumează pe toți, de la Lenin la Castro.” – Maurizio Serra
Scriitor și diplomat de renume, fost ambasador al Italiei la UNESCO, Maurizio Serra a fost ales membru al Academiei Franceze în anul 2020. Este autorul mai multor biografii și lucrări de succes dedicate unor personalități istorice și culturale.
Leave a Reply