Editura Trei lansează, în premieră în România, cartea fenomen 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru a celebrului psiholog clinician Jordan Peterson, la cea de a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie, în noul pavilion B2 de la Romexpo.
În 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, publicată în colecția Psihologie practică, Peterson vorbește despre disciplină, libertate, aventură și responsabilitate, concentrând aceste concepte filosofice sub forma a 12 reguli practice, cu un conținut profund. Cartea a ocupat locul 1 în topul vânzărilor pe Amazon, iar autorul ei a devenit în ultimii doi ani cea mai controversată voce pe teme sociale și politice din media internațională, cu precădere în SUA și Canada.
Tot în colecția Psihologie practică, Bärbel Wardetzki, psihoterapeut cu experiență, vă ajută în volumul N-o lua personal! Cum să gestionezi ofensele într-un mod echilibrat să evitați capcanele jignirilor, să vă conștientizați ”punctele vulnerabile” și să vă apărați într-un mod sănătos în fața insultelor, insinuărilor sau gesturilor ofensatoare – de la șeful disprețuitor sau de la remarcile răutăcioase aruncate de un trecător, până la partenerul care vă ignoră gesturile de afecțiune.
În colecția Psihologia pentru toți vă propunem volumul Iubirea poate dura? al psihologului clinician și psihanalistului Stephen A. Mitchell, care dezvăluie soarta iubirii romantice de-a lungul timpului. Îmbinând studii de caz, idei psihanalitice și sfaturi, Mitchell ne invită să ne alăturăm demersului său de regândire a unora dintre cele mai profunde și importante aspecte ale experienței umane.
Doi autori faimoși intră în portofoliul Editurii Trei: Jo Nesbo și Laurent Gounelle.
Jo Nesbo debutează în colecția Fiction Connection cu Fiul, un roman perfect construit, care explorează teme profunde: păcatul, izbăvirea, dragostea, răul și condiția umană. Personajele aflate în criză existențială te emoționează, iar talentul cu care e spusă povestea te face să nu te poți opri din citit.
Ziua în care am învățat să trăiesc de Laurent Gounelle este o aventură a descoperirii de sine, marcată de întâmplări care-ți vor schimba viziunea asupra vieții. Cu o intrigă ce se bazează pe experiențe științifice reale, romanul lui Gounelle pune într-o lumină nouă existența, așa cum o cunoaștem, și relațiile cu ceilalți, arătându-ne că ne putem construi singuri propria fericire.
Tinerii cititori vor găsi în colecția Young Fiction Connection două romane mult așteptate: Ura cu care lovești de Angela Thomas și Mirror, mirror de Cara Delevingne.
Ura cu care lovești, romanul de debut al Angelei Thomas, este inspirat de mișcarea Black Lives Matters și a ajuns pe locul întâi în topul bestsellerurilor New York Times. Cartea este sfâșietor de actuală, cea mai mare forță a ei constând în descrierea autentică a unei adolescente, a familiei ei iubitoare și a încercărilor de a echilibra adevărul despre viețile lor cu felul în care sunt văzuți în societate. Volumul este în curs de ecranizare la Hollywood și a obținut două premii Good Reads Choice pe anul 2017: Cel mai bun debut și Cel mai bun roman Young Adult.
Supermodelul internațional și actrița Cara Delevingne ne oferă un tulburător roman de debut – Mirror, mirror – despre prietenie, identitate și caracterul înșelător al aparențelor. Cara Delevingne este una dintre cele mai influente femei din generația ei. Născută la Londra, a devenit celebră după ce a primit titlul de „Modelul anului“ la British Fashion Awards. Cariera de actriță și-a început-o cu un rol în Anna Karenina, după care a fost distribuită în filme precum Orașe de hârtie (ecranizare după romanul lui John Green, publicat la Editura Trei în 2014).
Porțile Europei. O istorie a Ucrainei, scrisă de reputatul specialist Serhii Plokhy și publicată în colecția de Istorie, este o relatare judicioasă, echilibrată, dar şi înflăcărată, a rolului istoric jucat de Ucraina la granițele Europei.
Din colecția Literary Fiction a editurii Pandora M vă recomandăm Iubire amară ̶ romanul de debut al Elenei Ferrante. O poveste despre mame şi fiice şi despre mănunchiul complicat de minciuni, emoții şi amintiri care le leagă.
Pentru cititorii noștri de 8-14 ani publicăm în colecția LITERATI primele două titluri dintr-o nouă serie de cărți de aventuri: Ultimii urși polari și Ultimii naufragiați, scrise de Harry Horse, câștigătorul Medaliei de Aur Smarties.
O surpriză a colecției PanDA este cartea Spiridușii luminii – continuarea întâmplărilor din volumul Ploaia curcubeu, scris de Andreea Iatagan și ilustrat atât de frumos de Ionuț Robert Olaru.
Toți cei care vor achiziționa cărți pentru copii în valoare de peste 50 de lei vor primi un cadou surpriză, iar cei care vor cumpăra cărți pentru copii de peste 100 de lei vor primi o sacoșă cool marca LITERATI.
Editura Lifestyle Publishing vă propune, alături de multe alte noutăți editoriale, două volume extraordinare: Bucuria ordinii de Marie Kondo și Fă-ți patul de William H. McRaven, amiral U.S. Navy în retragere.
Autoarea bestsellerului internațional Magia ordinii, vândut în peste 5 milioane de exemplare, revine cu noi sfaturi însuflețitoare în volumul Bucuria ordinii. Păstrează ce te face fericit. Marie Kondo ne învață să facem din organizarea locuinței o artă.
“Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul”, spune William H. McRaven în volumul Fă-ți patul. Scrisă cu multă modestie și optimism, această carte atemporală oferă sfaturi practice și înțelepte, dar și cuvinte de încurajare care îi vor inspira pe cititori.
Leave a Reply