”Nu posed nicio opera de arta. N-am bijuterii. Tot ce am de vanzare este povestea mea!” a anuntat Sheryl Weinstein in emisiunea “Good Morning, America” de pe ABC, la cateva zile dupa aparitia cartii: “Madoff’s Other Secret: Love, Money, Bernie and Me” (tradusă la Editura Pandora M sub titlul Secretele lui Madoff. Dragoste, bani, eu & Bernie)
E o carte pe care a scris-o dupa arestarea lui Bernard (Bernie) Madoff si pe care acesta din urma a avut prilejul sa o parcurga de dupa gratii.
Sheryl l-a cunoscut pe Bernie in 1988, pe vremea cand ea era directoarea financiara a unei organizatii evreiesti din America, Hadassah, o organizatie dintre sutele pe care Madoff le-a tras pe sfoara. Mogulul s-a indragostit lulea de Sheryl Weinstein, povesteste ea, si s-a implicat mai mult decat si-ar fi dorit in relatia amoroasa cu ea.
Cartea-revelatie pe care ne-o propune colectia “Reality Shock” a Editurii Pandora M dezvaluie insa nu doar amorul clandestin al lui Bernie si picantele detaliile de alcov ale relatiei sale cu Sheryl, ci si personalitatea carismatica si forta irezistibila de seductie a unui escroc care a reusit sa-i insele pana si pe cei mai prudenti oameni de afaceri ai lumii.
Nascut in 1938, finantistul Madoff a infiintat firma de brokeraj Bernard L. Madoff Investment Securities LLC de pe Wall Street, pe care a condus-o pana la arestarea sa, survenita la 11 decembrie 2008.
In timpul crizei, autoritatile americane au descoperit ca talentatul domn Madoff a delapidat, de-a lungul carierei, 65 de miliarde de dolari – o suma care il situeaza pe locul intai in topul celor mai mari escroci bancari ai tuturor timpurilor. A fost gasit vinovat pentru 11 capete de acuzare si condamnat la 150 de ani de inchisoare.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0YaxevTCn5E]
De ce s-a hotarat doamna Weinstein sa aduca la lumina aceasta poveste? Dintr-un motiv foarte simplu, pe care nici macar nu s-a straduit sa-l disimuleze: banii. Pentru ca “a pierdut totul” din pricina fraudei savarsite de fostul sau amant, Sheryl s-a simtit datoare fata de familia sa si a decis sa-i redreseze bugetul, prin suma obtinuta pentru drepturile de autor. In acelasi timp, a avut si prilejul sa-si elibereze constiinta, nimerind, astfel, doi iepuri dintr-o lovitura. (recenzie apărută în revista Business Magazin)
Citește și:
Madoff și strămoșii săi români
Primele 3 cărți din colecția REALITY SHOCK
Leave a Reply