”Cei care nu au îndrăznit să abordeze încă acest gen, sau cei saturați de romane polițiste de mâna a doua vor găsi această carte ca fiind o lectură surprinzător de captivantă”, scrie Elena Potocean la finalul recenziei cărții Ar fi putut fi paradisul.
Mai jos, un fragment din cronica apărută pe BookBlog.
În timpul zilei, Siri este un psiholog excepțional, capabil să ajungă la rădăcina problemelor cu care se confruntă pacienții ei. Ajunsă acasă, se transformă într-o femeie bântuită de incertitudinea umbrelor din trecut proiectată în teama de întuneric și neputința de a se împăca cu absența celui iubit.
Ascunzându-și problemele sub preș, înecate în vin și multă muncă, reușește un timp să păstreze aparența unui echilibru emoțional. Găsirea unui cadavru în apropierea locuinței sale vine ca un factor declanșator al declinului psihic al femeii.
(…)
Până și locația în care se fixează acțiunea, între Stockholmul plin de viață, luminos, unde lucrează, și locuința izolată din mijlocul pădurii, devine o unealtă eficientă în reliefarea contrastului dintre cele două personalități ale femeii. În același timp dovedește nivelul la care cele două surori (Camilla Grebe și Asa Traf) își ridică scriitura prin utilizarea abilă a tot felul de mijloace stilistice, imprimând romanului, pe lângă povestea captivantă, și valoare estetică.
Siri, victimă nu doar a celui care o pândește din întuneric, ci și a proprilor angoase, nu este cel mai credibil narator, aspect ce învăluie povestea într-o doză considerabilă de mister și suspiciune ținând cititorul tensionat până la final.
Leave a Reply