Mă gândesc mult la Putin, încheind cartea de faţă.
S-a născut într-o familie cu în care tatăl era subofiţer, mama, femeie de serviciu ; locuiau înghesuiţi claie peste grămadă într-o cameră de comunalka. Băieţel slăbuţ şi sălbatic, crescuse în cultul patriei, al marelui război pentru apărarea acesteia, al KGB-ului şi al spaimei pe care ruşii o inspiră lipsiţilor ăia de coaie din Occident. În adolescenţă, după propria sa mărturisire, fusese un mic pungaş. Lucrul care îl împiedicase să ajungă un tâlhar fusese judoul, căruia i se dedicase cu o asemenea pasiune, încât colegii lui îşi mai amintesc şi acum urletele feroce care veneau dinspre gimnaziu, unde se antrena de unul singur, duminica.
În organele de securitate intrase din romantism, întrucât oamenii de elită între care era mândru că fusese primit, erau dintre cei care îşi apărau ţara. Nu a avut deloc încredere în perestroika, i-a urât pe masochiştii ăia, sau agenţi CIA, ce-or fi fost ei, care făcuseră atâta caz de Gulag şi de crimele lui Stalin, şi nu doar că trăise sfârşitul imperiului ca pe una dintre cele mai mari catastrofe ale secolului al XX-lea, dar o spune pe şleau până în ziua de azi.
Fragment din:
În haosul începutului anilor ’90 se numărase printre perdanţi, printre păcăliţi, obligat să facă pe şoferul de taxi. Ajuns la putere, îi place să se lase fotografiat cu bustul gol, cu muşchii încordaţi, în pantaloni militari, cu pumnalul de membru al unităţilor de comando la brâu. Este rece şi abil, ştie că, pentru semenul lui, omul este un lup, nu crede decât în dreptatea celui mai tare, în relativismul absolut al valorilor, preferând să sperie decât să fie speriat.
Îi dispreţuieşte pe plângăcioşii care consideră sfântă viaţa omenească. Echipajul submarinului Kursk poate să se chinuiască opt zile asfixiindu-se în fundul Mării Barents, forţele speciale ruse pot gaza o sută cincizeci de ostatici în Teatrul Dubrovka, trei sute cincizeci de copii pot fi masacraţi într-o şcoală din Beslan, Vladimir Vladimirovici anunţă poporul ce-i mai face căţeaua care tocmai a fătat. Puii se simt bine, sug bine, trebuie să vezi partea bună a lucrurilor.
Spre deosebire însă de Eduard Limonov, Putin a reuşit. E şef. Poate să dea ordin ca manualele şcolare să nu mai spună lucruri rele despre Stalin, poate chema la ordine ONG-urile şi minunatele spirite ale opoziţiei liberale. Se înclină protocolar la mormântul lui Saharov, dar ţine pe biroul personal, la vedere pentru toată lumea, bustul lui Dzerjinski.
Când Europa îl provoacă prin recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo, zice: „Cum vreţi, dar atunci Osetia de Sud şi Abhazia vor fi independente, în Georgia o să trimitem ceva tancuri şi, dacă tot nu o să vorbiţi cuviincios, vă tăiem şi robinetul de gaze“.
Razvan van Firescu
Aceasta carte ar trebui retrasa de pe piata!
Este un volum in care cultul personalitatii al acestui individ ia proportii falice si grotesti! Locul acestui individ este la groapa de gunoi a istoriei alaturi de Stalin, pe care-l venereaza si al carui sistem opresiv al vrea sa-l reinstaureze!
Nu se poate ca un astfel de volum sa-si gaseasca locul pe rafturile librariilor mai ales din tarile care au suferit din cauza unor dementi precum acesta!