În 1929, teologul german Gustav Deissman a descoperit în palatul Topkapi din Istanbul nişte hărţi vechi, care aparţinuseră unui ofiţer al marinei turceşti, amiralului Piri Reis.
De la acelaşi Piri Reis, care susţinea că găsise aceste hărţi din Orient, provin şi cele două atlase păstrate în Biblioteca de Stat din Berlin, care reproduc cu exactitate spaţiul mediteranean şi regiunea de la Marea Moartă. Toate aceste documente geografice au fost încredinţate spre examinare cartografului american Arlington H. Mallery, care a ajuns la ciudata concluzie că hărţile conţineau toate datele, dar nu la locul cuvenit. Mallery a apelat la ajutorul cartografului Walters de la Serviciul Hidrografic al Marinei Statelor Unite ale Americii.
Mallery şi Walters au întocmit o grilă de citire a datelor şi au transpus vechile hărţi pe un glob pământesc modern. Rezultatul a fost senzaţional: hărţile reproduceau cu cea mai mare exactitate nu numai bazinul mediteranean şi regiunea de la Marea Moartă, ci şi coastele Americii de Nord şi de Sud, ba chiar şi contururile Antarcticii. În afară de aceasta, hărţile nu se rezumau la contururile continentelor, ci reproduceau până şi topografia regiunilor respective! Lanţuri muntoase, vârfuri, insule, fluvii şi platouri erau însemnate absolut exact!
În anul 1957 – anul internaţional al geofizicii – hărţile au fost încredinţate preotului iezuit Lineham, directorul Observatorului din Weston şi şeful Serviciului de Cartografie al US Navy. După o cercetare amănunţită, Lineham nu a putut decât să confirme exactitatea hărţilor – chiar şi pentru acele regiuni pe care nu le cunoaştem nici astăzi prea bine.
Să nu uităm că abia în 1952 au fost descoperite în Antarctica lanţuri de munţi care erau deja însemnate în hărţile lui Reis! Cele mai recente lucrări ale profesorului Charles H. Hapgood şi ale matematicianului Richard W. Strachan au avut rezultate de-a dreptul şocante. Din comparaţia cu imagini din satelit ale Pământului a rezultat că la baza hărţilor lui Piri Reis s-au aflat imagini făcute din aer, de la o înălţime extremă! Cum se explică acest lucru?
Să ne imaginăm că dintr-o astronavă aflată la mare înălţime deasupra oraşului Cairo se îndreaptă spre pământ obiectivul unui aparat fotografic. După developarea plăcii fotografice, s-ar obţine următoarea imagine: tot ce se află pe o rază de cca. 8 000 km dedesubtul obiectivului este corect reprodus. Cu cât se află însă mai departe de centru, cu atât mai deformate vor fi ţările şi continentele reproduse. (…)
Cum să ne explicăm acest lucru? Să ne mulţumim cu legenda conform căreia un zeu ar fi dăruit hărţile unui mare preot? Sau să le ignorăm pur şi simplu, să bagatelizăm „miracolul”, pentru simplul motiv că nu se potriveşte cu imaginea noastră tradiţională despre lume? Ori să luăm taurul de coarne şi să afirmăm cu curaj: Aceste hărţi au fost realizate de la mare înălţime, dintr-un avion sau o navă spaţială?
Hărţile amiralului turc nu sunt, desigur, documentele originale, ci copii ale unor copii. Dar, oricine le-ar fi întocmit cu mii de ani în urmă trebuie să fi fost capabil să zboare şi chiar să fotografieze!
calin stanescu
prea absurd ca sa nu fie adevarat !!! este uluitor cum ignoram niste dovezi care sunt cam incomode pentru savantii de azi. nu spunea cineva,candva ca zborul unui aparat mai greu ca aerul este de neconceput ?!? iata ca n-a fost asa ! ce vom face ? probabil ca vom lasa generatiilor viitoare sarcina sa descopere ce e cu misterul acestor harti !