Publicul larg e invitat să descopere la această mult-așteptată ediție a Bookfestului noi și incitante titluri despre cum începi o zi cu dreptul, despre înțelepciune & meditație, despre fobiile copiilor sau exerciții de câte 5 minute pentru autovindecarea adulților. Specialiștii au ocazia să afle o serie de detalii practice despre mentalizare, însoțirea în doliu, crearea […]
Tag: Cărțile negre
Generații întregi poartă în ele traumele războaielor trecute, chiar dacă nu au fost expuse în mod direct consecințelor imediate ale acestora. Pe lângă contribuția la un răspuns adaptativ față de un eveniment armat prezent, care lasă în urmă suferință, nesiguranță și insecuritate, acest „bagaj” universal adunat în istoria omenirii acționează ca un fir invizibil care […]
„În acele zile de început, când ajungeai pentru ora de analiză, așa-numita <carte roșie> stătea deseori deschisă pe un șevalet. În ea, dr. Jung picta sau tocmai terminase de pictat o imagine. Uneori îmi arăta ce făcuse și comenta (…) Astfel, maestrul demonstra învățăcelului că dezvoltarea psihică cere timp și efort”, descrie o pacientă a […]