Programele de terapie prin intermediul animalelor de companie care întrebuinţează cai au avut rezultate deosebite în tratarea persoanelor cu handicap.

 

Sursă foto: www.dakotaranch.org

 

Călăritul ca terapie oferă unei persoane care altminteri nu este în deplinătatea facultăţilor sale fizice, care nu poate să se deplaseze, posibilitatea să vadă cum e să te poţi mişca şi în acelaşi timp să ai controlul asupra situației. Şi, oricât de mari ar fi avantajele fizice ale unei astfel de experienţe, cele psihice le depăşesc cu mult.

Un psiholog a rezumat aceste avantaje pe care le furnizează interacţiunea cu caii atunci când a observat că s-au înregistrat ameliorări în cazul pacienţilor care sufereau de afecţiuni musculare, neurologice şi neuromusculare (Iannuzzi şi Rowan, 1992). Aceştia au început să îşi poată mişca ambele părţi ale corpului, reuşind să reacţioneze mai bine decât o făcuseră înainte de începerea acestui program de terapie.

Astfel de programe au fost asociate şi cu reducerea numărului şi gravităţii atacurilor de epilepsie, întrucât caii au fost utilizaţi pentru a-i ajuta pe bolnavi să se relaxeze. Persoanele retardate sau cu tulburări afective au demonstrat la rândul lor ameliorări şi o creştere a încrederii în sine şi a puterii de concentrare la stimulii sociali externi prin intermediul unor astfel de programe.

Fragment din cartea: