5 iulie 2010

Jurnal

 

Uite ce s-a intamplat: Nick a ajuns acasa un pic dupa ora patru, inconjurat de un iz de bere, tigari si omleta, ca o placenta de duhoare. Inca eram treaza, il asteptam, cu creierul huruind dupa un maraton de Lege si Ordine. S-a pus pe sofa, a aruncat un ochi la cadoul de pe masa si n-a zis nimic. L-am privit, la randul meu, cu insistenta. Era clar ca n-avea de gand sa articuleze niciun fel de scuza, cat de mica — auzi, scuza-ma ca s-au dat lucrurile peste cap astazi. Atata voiam, o scurta recunoastere.

De pe 3 octombrie, puteți vedea și ecranizarea hollywoodiană a thirllerului FATA DISPĂRUTĂ!

Si incep:

— Dupa-aniversare fericita.

Ofteaza, un soi de geamat de durere adanca.

— Amy, am avut cea mai naspa zi cu putinta. Te rog, nu ma lua acum cu vinovatii si chestii.

Nick a crescut cu un tata care nu-si cerea niciodata iertare, asa ca, atunci cand simte ca a dat-o in bara, trece in ofensiva. Stiu asta, si de obicei pot sa astept pana-i trece.

Fragment din:

Fata disparuta-foto— Am zis doar un la multi ani.

— La multi ani, sot ticalos care m-a neglijat in ziua mea cea mare.

Tacem un pic, mi se pune un nod in stomac. Nu vreau sa fiu eu ticaloasa. Nu merit asta. Nick se ridica in picioare.

— Ei, cum a fost? intreb pe un ton amortit.

— Cum a fost? A fost al dracului de oribil. Saispe prieteni de-ai mei au ramas fara slujba. A fost nasol. Cred ca in vreo cateva luni ma duc si eu pe copca.

Prieteni! Nici macar nu-i place pe jumatate dintre tipii cu care a fost in oras, dar nu zic nimic.

— Stiu ca pare dezastruos acum, Nick, dar…

— Pentru tine nu-i niciun dezastru, Amy. Si nici n-o sa fie in veci. Dar pentru noi, ceilalti? E foarte diferit.

Am inceput iarasi cu asta. Pe Nick il racaie ca n-a trebuit niciodata sa-mi fac griji din cauza banilor si nici n-o sa-mi fac vreodata. Crede ca asta ma face sa fiu mai linistita decat altii, si nu zic ca nu-i asa. Dar muncesc totusi. Ma duc la program si ma intorc. Unele dintre amicele mele n-au avut niciodata, literalmente, serviciu; discuta despre oamenii care se duc la lucru pe tonul acela plin de mila cu care vorbesti despre o fata grasa „cu figura asa de draguta“. Se apleaca in fata si zic: „Dar sigur, Ellen trebuie sa si munceasca“, de parca ar fi o replica dintr-o piesa de Noël Coward. Pe mine nu ma pun la socoteala, fiindca as putea oricand sa renunt la slujba daca as vrea. Mi-as putea trece zilele cu comitete caritabile, amenajari interioare, gradinarit si voluntariat, si nu cred ca-i ceva in neregula ca astea sa fie reperele unei vieti. Cele mai frumoase si mai bune lucruri sunt facute de femei pe care lumea le dispretuieste. Dar eu muncesc totusi.

— Nick, sunt de partea ta. Ne descurcam noi, indiferent ce-ar fi. Banii mei sunt si ai tai.

— In contractul prenuptial zice altceva.