Se pare că noi, oamenii, dispunem de o farmacie interioară, care pune organismului la dispoziție, în caz de boală, mijloacele necesare pentru a reface starea naturală de sănătate.

principiul-placebo-acceptata

„Medicamentele“ din această farmacie endogenă nu reprezintă altceva decât forțele noastre de autovindecare despre care am tot pomenit. Dacă vizualizăm starea noastră de sănătate deplină, dacă ne imaginăm cât mai realist cu putință cum este să fim sănătoși, este posibil să ne stimulăm forțele de autovindecare până într-acolo încât să ne refacă această stare.

Pentru a denumi acest fenomen, Karin Meissner folosește termenul de „imagine la indigo a sănătății“. Eu am întrebat‑o ce se ascunde în spatele acestui fenomen și care este explicația sa științifică:

Noi știm cu toții cum ne simțim când suntem sănătoși — doar că uităm uneori acest lucru când suntem bolnavi. Datorită puterii imaginației noastre putem retrezi aceste vechi sentimente, pentru a reface apoi, bucată cu bucată, ”starea ideală”. În transă — adică într-o stare de relaxare profundă — funcționează foarte bine. Hipnoterapia a dovedit acest lucru.

Un studiu realizat la un institut de cercetare din cadrul Universității Ludwig Maximilian din München arată că imaginile interioare pot avea o influență pozitivă asupra bolilor. O echipă de cercetători condusă de dr. Jillian R. Horton-Hausknecht a consultat pacienți cu artrită reumatoidă. La această boală autoimună este vorba despre inflamarea cu evoluție cronică a articulațiilor, care poate duce la anchilozare și este însoțită de dureri puternice. Tratamentele standard vizează o stăvilire a inflamațiilor. Însă evoluția bolii nu poate fi decât încetinită și oprită prin asemenea terapii de intervenție. O vindecare nu este astfel posibilă. Cercetătorii de la Universitatea Ludwig Maximilian au dorit să afle dacă și cum poate fi influențată prin intervenții psihologice evoluția artritei reumatoide. Ei au recrutat pentru experimentul lor 66 de pacienți, pe care i‑au împărțit în trei grupuri.

Un grup de pacienți a învățat în cursul experimentului o tehnică hipnotică prin intermediul căreia să poată intra într‑o stare asemănătoare transei. Ei au realizat acest lucru întâi sub îndrumarea cercetătorilor. Apoi au luat cu ei acasă o înregistrare audio cu ajutorul căreia să poată intra singuri în transă. În plus, pacienților li s‑a cerut să‑și imagineze vizual viața lor de dinainte de a se îmbolnăvi de artrita reumatoidă. Oamenii de știință i‑au îndemnat să‑și amintească situații din perioada când nu aveau încă dureri și articulațiile lor erau flexibile și mobile. Pacienții trebuiau să‑și evoce starea de sănătate deplină și să retrăiască vizual, dar și emoțional viața lor fără boală. Ei trebuiau, de exemplu, să‑și amintească sporturile pe care le practicaseră mai demult cu plăcere, instrumentele la care obișnuiseră să cânte sau munci casnice absolut banale, care înainte de apariția bolii fuseseră simple și neînsoțite de dureri. În timpul transei ei trebuiau, de asemenea, să‑și imagineze prin vizualizare că sistemul lor imunitar nu mai lucrează împotriva propriului organism. În acest scop, oamenii de știință le‑au explicat subiecților care celule participă la acest proces și cum și le pot ei imagina. Ultima autosugestie era ca pacienții să‑și zugrăvească în minte cum se reduc inflamațiile, cum redevin articulațiile mobile și cum dispar durerile.

Al doilea grup a exersat tehnici de relaxare, mai precis meditația, în vreme ce subiecții din al treilea grup nu au participat la nicio terapie. Ei s‑au întâlnit doar în grupuri mici și au completat aceleași chestionare precum colegii lor din celelalte grupuri.

Rezultatele acestui studiu interesant conceput au fost, pe scurt, următoarele: la subiecții din grupul de hipnoză nu s‑au redus doar inflamațiile, ci s‑a ameliorat și anchilozarea articulațiilor, și asta cu mult mai mult decât la pacienții din cele două grupuri de control. Mai mult de‑atât, pacienții din grupul de hipnoză au relatat despre dureri relativ mai slabe. Cel mai mult de profitat au avut cei care au intrat frecvent în starea de transă și au activat respectivele imagini interioare. Oamenii de știință au stabilit o legătură clară între intensitatea autosugestiilor și îmbunătățirea stării fizice. Rezultatele acestui studiu susțin teza lui Karin Meissner potrivit căreia suntem capabili să facilităm sănătatea sub forma unor imagini interioare.