Odată cu volumul Ștefaniei Dumitrescu, intitulat Când ușile de deschid. Primele întâlniri psihanalitice, Editura Trei a lansat recent o nouă subcolecție a seriei ”Psihologie-Psihoterapie”.
I-am spus ”Studii de caz” și dorim ca, prin ea, să redăm cât mai viu și mai autentic practica psihoterapeutică: Ce gândesc de fapt terapeuții în timp ce tac și-și ascultă pacienții, respectiv prin ce trec cei din urmă? Cartea psihanalistei Ștefaniei Dumitrescu vine tocmai în această linie, căci, după cum afirmă însăși autoarea, volumul ei este ”pentru cei care se întreabă ce înseamnă intrarea într-o psihanaliză”.
Despre volumul Când ușile de deschid au discutat într-un dialog cu miez psihanalista Ștefania Dumitrescu (președinte al Asociației Române de Psihanaliză de Cuplu și Familie), Alfred Dumitrescu (formator la Societatea Româna de Psihanaliză) și Vasile Dem Zamfirescu (psihanalist și director general la Ed. Trei). Urmăriți discuța de o oră și ceva (merită!), din care am transcris mai jos trei fragmente relevante.
Vasile Dem. Zamfirescu, despre subcolecția ”Studii de caz”:
Ca editor, nu poți să fii satisfăcut doar cu traduceri, vrei să descoperi și autori români care pot să aibă o bună audiență. Ce m-a determinat să public cartea aceasta [Când ușile se deschid] a fost calitatea scriiturii ei, care o face atractivă și interesantă, dar și, pe de altă parte, constatarea editorială că studiile de caz au mai multă priză la publicul de psihologie decât cărțile de teorie, așa cum se vede și în cazul unui autor ca Irvin Yalom. Prin astfel de cărți, poți vedea ce se întâmplă într-o terapie, așa că am inițiat o subcolecție, intitulată ”Studii de caz”. Cartea [Când ușile se deschid] este a doua apariție din această subcolecție și sper să fie un succes.
Ștefania Dumitrescu, despre o dorință mai veche ce stă la originea proaspătului ei volum:
Mi-ar fi plăcut, în anii de debut personal și profesional pe acest drum [al psihanalizei], să pot să citesc o carte în genul celei a lui Marie Cardinal – Cuvinte care eliberează. Pe vremea aceea, când am citit acea carte, am avut acces la autoare, am putut să-mi imaginez, să înțeleg cu mintea mea cam în ce fel este persoana respectivă, cum trăiește și cum vede lucrurile. Fiind într-o analiză pe atunci, era probabil și o fantasmă ușor intruzivă în care îmi spuneam: ”Cum ar fi fost dacă analistul meu ar fi avut o carte prin care eu să pot înțelege mai multe despre specialiștii de la noi, despre terapeuții de la noi”.
Alfred Dumitrescu, despre o carte care îndeamnă terapeuții să fie și să gândească ”de-adevăratelea”
Cartea e utilă nu doar ca mijloc de difuzare și aclimatizare a psihanalizei pentru publicul larg, dar și ca modalitate de readucere a publicului de specialiști către psihanaliza clinică. Dacă e ceva ce lipsește mult în psihanaliza clinică contemporană, aceasta este o scriitură despre cum se petrec lucrurile în realitatea clinică (…), o scriitură fără acele nenumărate trimiteri și post-elaborări teoretice, care de multe ori dau un aer extrem de științific, dar funcționează ca un fel de ”photoshop” adăugat peste un alt ”photoshop”. Adică, între ceea ce se întâmplă [în cabinet] și ceea ce ajunge să fie post-prelucrat, uneori diferența este foarte mare. Eu cred că, din perspectiva aceasta, pentru practicieni, o astfel de scriitură poate fi un acces la autorizarea de a fi ”de-adevăratelea”, de-a gândi de-adevăratelea, cu mintea proprie.
Leave a Reply