Salonul Internațional de Carte Bookfest este ocazia perfectă de a ne alege lecturile de vacanță. Recomandările noastre sunt noutățile publicate de Editura Pandora M în colecțiile LITERARY FICTION, LITERATI și PanDA.

Din colecția Literary Fiction vă recomandăm Iubire amară  ̶  romanul de debut al Elenei Ferrante. O poveste despre mame şi fiice şi despre mănunchiul complicat de minciuni, emoții şi amintiri care le leagă. Din aceeași colecție vă propunem un roman câștigător al Prix Femina des lycéens 2017 și Prix du premier roman 2017 – Regina mea de Jean-Baptiste Andrea în care totul este adevărat, totul e vis, totul e imaginație.

Pentru cititorii noștri de 8-14 ani continuăm, în colecția LITERATI, seriile Ordinul iepurilor regali din Londra de Santa și Simon Sebag Montefiore  cu volumul doi – Evadarea din turn și seria Jack şi Geniile de Bill Nye & Gregory Mone cu volumul doi – În adâncurile mării albastre. În aceeași colecție lansăm primele două titluri dintr-o nouă serie de cărți de aventuri: Ultimii urși polari și Ultimii naufragiați, scrise de Harry Horse câștigătorul Medaliei de Aur Smarties. Dacă romanele amuzante sunt printre preferatele cititorilor LITERATI, atunci cu siguranță vor adora povestea lui Robert Kimmel Smith – Război cu bunicul.

Colecția PanDA este perfectă pentru cei mai tineri cititori ai noștri dornici să cunoască lumea prin poveşti emoţionante despre imaginaţie, tristeţe, prietenie, iubire, supărare sau relaţia cu frații, părinţii şi bunicii. Vă recomandăm următoarele aventuri ale lui MOG și ELMER: Mog învață alfabetul și Elmer și ursulețul pierdut, dar și titluri noi cum ar fi: Madeline Finn și cățelul bibliotecar de Lisa Papp, Lucinda Belinda Melinda McCool de Jeanne Willis & Tony Ross, Copilul din cărți de Oliver Jeffers & Sam Winston. O surpriză este cartea Spiridușii luminii – continuarea întâmplărilor din cartea Ploaia curcubeu scrisă de Andreea Iatagan și ilustrată atât de frumos de Ionuț Robert Olaru.

Vă așteptăm în standul Grupului Editorial TREI din Pavilionul B2, Romexpo, în perioada 30 mai – 3 iunie cu noutăți, promoții și reduceri speciale. Toți cei care vor achiziționa cărți pentru copii în valoare de peste 50 de lei vor primi un cadou surpriză, iar cei care vor achiziționa cărți pentru copii de peste 100 de lei vor primi o sacoșă cool marca LITERATI.