„Gazeta Sporturilor” va ieși joi cu cea de-a doua jumătate din volumul „Bărbaţi care urăsc femeile”, cel care deschide trilogia Millenium și care poate fi și vizionat pe marile ecrane românești într-o adaptare suedeză excelentă.

O bună ocazie pentru GSP de a-i cere expertiza unuia dintre fanii noului roman polițist nordic, Dan C. Mihăilescu.

Iată câteva bucăți din interviu:

       

  

Ce aduce nou „Bărbaţi care urăsc femeile” în literatura poliţistă?
Doamne fereşte, dar cine aşteaptă cu adevărat ceva nou în detectivism?!? Aici nu este ca-n „haute couture”, să se extazieze lumea văzând reverele montate peste fese ori şliţul pe post de papion. În romanul poliţist, care lucrează exclusiv în cultul tradiţiei, pe tipare vechi şi îndelung verificate, nu de noutate e nevoie, ci de forţa de continuitate şi inventivitate a talentului. Dacă vii cu intriga picantă şi labirintica detectivistă din Conan Doyle, cu suspansul sufocant pe urmele Agathei Christie, cu substanţă psihologică mustoasă ca-n Maigret-ul lui Simenon şi cu pitorescul monologal din Chandler sau Chase, ai dat gata piaţa. Exact acesta-i cazul lui Stieg Larsson.    

        

Prin urmare, romanul lui are din toate câte ceva?
Da, noutatea lui aiuritoare şi teribila forţă de impact rezidă tocmai în contopirea marilor reuşite din canonul genului. Trilogia Millennium, pe care vă felicit că o publicaţi, este un amestec halucinant de reflexivitate şi tuşe horror, de psihologism alambicat (inclusiv psihanaliză), tensiune, macabru, violenţă atroce, sociologie şi ţicneală postmodernă.

         

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4XY6dcUz9_E&feature=related]  

        

În Suedia, romanul lui Stieg Larsson se vinde mai bine ca Biblia. „Ce-i drept, conţine mai multe orori decât Biblia”, comentau cronicarii americani. După părerea dvs., care e punctul forte al cărţii lui Larsson?
Aluatul psihologic. Fascinaţia exercitată de Lisbeth Salander, un personaj  demenţial, amestec de suferinţă, resemnare, foc răzbunător şi cruzime, de monomanie, solitudine debusolată, genialitate de hacker, forţă şi vulnerabilitate, senzualism derutant şi infantilism înduioşător. Împreună cu înţeleapta, protectoarea virilitate, de amant semipatern şi profesionist desăvârşit, a cuceritorului Mikael Blomkvist, ea compune un cuplu absolut ataşant. Cui i-a plăcut serialul „Nikita”, cu Peta Wilson, mă va înţelege numaidecât.

      

Acest roman este un fenomen izolat în lumea literară, sau are „rude” şi va produce „urmaşi” pe piaţa de carte?

Ce ştiu e că la editura Trei, după trilogia lui Larsson, au apărut deja câteva romane de Anne Holt şi Camilla Läckberg, deci Suedia şi Norvegia, ceea ce indică o serioasă schimbare de geografie literară în domeniu, de pe axa anglo-americană şi franceză către Nordul înfrigurat, plin de fiorduri, singurătăţi pustiite şi pulsiuni incontrolabile. Iar dacă ne gândim cât de mult au însemnat romanele lui Umberto Eco, „Numele trandafirului” şi „Pendulul lui Foucault” pentru re-înnobilarea literară a intrigii poliţiste, cred că ne putem aştepta la surprize dintre cele mai plăcute.