“În secolul trecut, ştiinţa, tehnologia şi medicina au făcut paşi aproape de neimaginat, eradicând multe boli şi moartea prematură. În 1919, un bărbat american se putea aştepta să trăiască, în medie, până la vârsta de 50 de ani, în vreme ce la femei speranţa de viaţă era mai mare cu cinci ani. În 2013, bărbaţii din SUA aveau o speranţă medie de viaţă de 77 de ani, iar femeile de 82, un plus de aproape 30 de ani, creşteri comparabile înregistrându‑se şi în Marea Britanie şi Europa. Într‑o listă mondială a longevităţii, Statele Unite ale Americii se situează pe locul 35; Monaco, Japonia şi Islanda au printre cele mai ridicate speranţe de viaţă. O femeie născută în Monaco se poate aştepta să‑şi sărbătorească a 90‑a aniversare. Trăim mai mult şi ducem o viaţă mai sănătoasă decât oricând în istoria omenirii.

Neuroimunitate.cdrŞi tocmai aici se află un paradox. Într‑o perioadă în care trăim mai mult, ne temem de ravagiile vârstei înaintate. Pentru 78 de milioane de copii născuţi imediat după cel de‑al Doilea Război Mondial, ca şi pentru mulţi oameni din lumea întreagă, îmbătrânirea nu este o perspectivă bine‑ve­nită. Pentru mulţi oameni din această generaţie, simpla idee a îmbătrânirii este respingătoare şi sunt dispuşi să plătească mulţi bani pentru privilegiul de a rămâne tineri. Nu ne temem doar de riduri şi de scăderea libidoului; ne temem de infirmitate şi de demenţă, precum şi de pierderea identităţii, a independenţei şi a capacităţii de a lua decizii în nume personal. În plus, depresia şi boli cerebrale legate de bătrâneţe, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson, ne ameninţă sănătatea mintală.

Creierul, acea parte a corpului nostru care ne determină identitatea, este o reţea de fire biologice interconectate (neuronii) care servesc ca interfaţă cu lumea din jur. El adună un torent de senzaţii, le organizează într‑un mesaj clar şi dictează modul în care răspundem la acest mesaj. De asemenea, determină cum învăţăm şi memorăm, cum ne purtăm, cum simţim şi cum interacţionăm. Creierul ne modelează esenţa personalităţii. Cu toate acestea, este supus în permanenţă la provocări, la care trebuie să se adapteze pentru a‑şi asigura o funcţionare optimă. Altfel, suntem pre­dispuşi la o mulţime de boli care pot să ne deterioreze gân­direa şi stabilitatea mentală. Dacă persistă, aceste boli pot duce la depresie, demenţă legată de vârstă şi la boli cronice, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson.

În cartea Neuroimunitatea, vă vom prezenta teoria re­voluţionară potrivit căreia sistemul imunitar menţine creierul într‑o stare bună. Vă vom aduce la cunoştinţă noi informaţii despre mecanismele prin care creierul îşi păs­trează tinereţea în pofida deceniilor de uzură, îşi menţine performanţele maxime şi îşi restabileşte echilibrul după orice activitate care îi înclină balanţa spre partea pozitivă (ascultarea de muzică) sau spre cea negativă (acţiunea stre­sului). Vă vom arăta cum, pornind de la aceste noi idei, pot fi dezvoltate terapii noi. Prin faptul că vi le împărtăşim, vrem să arătăm că aceste descoperiri din ştiinţele legate de creier şi imunologie au deschis căi noi de înţelegere care îi permit oricărui om să‑şi menţină creierul şi mintea sănătoase.

În trecut, creierul era considerat un organ autonom. Era văzut ca un ţesut independent, separat de sistemul imu­nitar în ceea ce priveşte apărarea, întreţinerea şi refacerea. Această concepţie era în mare parte bazată pe structura cre­ierului şi pe interpretarea observaţiilor făcute asupra creie­relor bolnave. De fapt, cele mai multe din cunoştinţele privind funcţio­narea unui organism sănătos provin din observarea pacien­ţilor suferind de anumite boli sau a celor care şi‑au pierdut funcţiile în alt mod. Această abordare îi conduce adesea pe oamenii de ştiinţă la interpretări greşite, la tratarea răspun­sului organismului la afecţiuni dăunătoare ca şi cum ar fi distructiv. Uneori, oamenii de ştiinţă ignoră că ar fi posibil ca răspunsul organismului să reflecte tentative de refacere şi aceste tentative ar putea să nu ajungă la final sau să eşueze.

neuro1Şi patologia creierului a fost văzută la fel, astfel încât ce­lulele imunitare recrutate ca urmare a unei leziuni cerebrale erau în mod tradiţional considerate parte a problemei. Din această viziune s‑a dezvoltat generalizarea potrivit căreia n‑ar trebui să li se permită sub nicio formă celulelor sis­temului imunitar să ajungă în creier, iar de aici s‑a ajuns la utilizarea pe scară largă şi adeseori greşită a steroizilor pentru slăbirea sistemului imunitar.

În această carte vei explora descoperirile care au răs­turnat această concepţie greşită. Călătoria mea, care a întors cu susul în jos o dogmă veche, a fost lungă şi dureroasă la nivel personal, dar rezultatele au justificat eforturile. Noile descoperiri făcute de echipa mea au influenţat cercetările destinate găsirii unor remedii pentru unele boli fatale ale creierului. De asemenea, descoperirile au schimbat felul în care unii clinicieni se ocupă şi tratează leziuni ale cre­ierului, ale măduvei spinării şi maladii cronice, cum ar fi boala Alzheimer şi scleroza laterală amiotrofică (cunoscută şi sub numele de SLA sau boala Lou Gehrig).

Studiile prezentate în această carte au demonstrat că sis­temul imunitar şi creierul sunt două sisteme ale corpului strâns îngemănate, nu tangenţiale, cum au crezut multă vreme cercetătorii. Sistemul imunitar de tip „wireless“, deşi nu face parte din sistemul „cu fire“ al reţelei neuronale a creierului, este esenţial în furnizarea unui cadru optim pentru buna funcţionare şi reparare a creierului.

În 1999 am publicat teoria autoimunităţii protectoare, în care am susţinut că sistemul imunitar care recunoaşte cre­ierul este esenţial pentru menţinerea sănătăţii creierului, ochilor şi măduvei spinării. Astăzi, această teorie este accep­tată pe o scară mai largă de comunitatea ştiinţifică, inclusiv de unii dintre oamenii de ştiinţă care au fost iniţial critici ve­hemenţi. Întrebarea nu mai este dacă celulele imune menţin creierul sănătos şi joacă un rol important în funcţionarea lui, ci cum fac asta şi cum putem să ne asigurăm că utilizăm cu maximă eficienţă neuroimunitatea pe toată durata vieţii, în perioadele stresante şi mai ales când îmbătrânim.

Cartea Neuroimunitatea te va purta pe suişurile şi coborâşurile ac­tivităţii mele de cercetare. Vei sta alături de noi la masa de laborator şi vei vedea cum ni s‑au desfăşurat experimentele. Îţi vom împărtăşi ideile echipei mele aşa cum au căpătat contur, triumfurile şi obstacolele pe care le‑am întâmpinat, precum şi clipele de surpriză care au condus la unele reve­laţii palpitante în domeniul sănătăţii şi refacerii creierului. În sfârşit, îţi vom împărtăşi gândurile şi planurile de apli­care a acestor cunoştinţe pentru a aduce oamenilor o viaţă mai bună şi mai sănătoasă. Sperăm că această carte îţi va permite să înţelegi mai bine în ce fel sistemul imunitar este benefic pentru sistemul nervos şi cum să‑ţi menţii sistemul imunitar astfel încât să‑ţi îmbunătăţească viaţa şi să te pro­tejeze de îmbolnăviri. Deşi este adesea acceptat ca atare, creierul este un ţesut pe care nu‑l vom putea înlocui nicio­dată. Inima, rinichii, ficatul şi alte ţesuturi pot fi transplan­tate acum. Oricât de mult ar progresa tehnologia şi ştiinţa, creierul şi măduva spinării nu vor putea fi niciodată înlo­cuite în totalitate. Prin urmare, trebuie să descifrăm meca­nismele prin care corpul nostru menţine funcţionarea cre­ierului şi a măduvei spinării în pofida uzurii şi să învăţăm să exploatăm asemenea mecanisme pentru terapii. Această carte te va ajuta să înveţi astfel de strategii.”

Dr. Michal Schwartz & dr. Anat London