Procuratorul roman, încadrat de soldaţii aliaţi şi sub privirile unei mulţimi agitate, a ţinut audienţa la Pretoriu, o platformă mai înaltă, situată în exteriorul Citadelei lui Irod, cartierul general al romanilor, lângă Poarta Jaffa de azi. Pontius Pilat era un soldăţoi agresiv, lipsit de tact şi depăşit de situaţia din Iudeea. Chiar unul dintre prinţii irodieni îi caracteriza ca fiind “răzbunător, cu un temperament coleric”.

Deja îi scandalizase pe evrei când a ordonat soldaţilor săi să intre în Ierusalim, afişând pe scuturi portrete ale împăratului. Irod Antipa, în fruntea unei delegaţii, a cerut îndepărtarea lor. Mereu “inflexibil şi crud”, Pilat a refuzat. Când mai mulţi evrei au protestat, el şi-a asmuţit gărzile, dar delegaţii s-au întins la pământ şi şi-au dezvelit gâtul. Până la urmă, Pilat a ordonat să fie îndepărtate portretele ofensatoare. De curând, el executase nişte rebeli galileeni “al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor”.

“Tu eşti regele iudeilor?” l-a întrebat Pilat pe Isus. La urma urmelor, mulţimea îl aclamase ca pe un rege la intrarea în Ierusalim. Dar el a răspuns: “Tu zici”. Şi a tăcut. Însă Pilat ştia că el este din Galileea. “Şi aflând că era sub stăpânirea lui Irod”, Pilat i l-a trimis pe prizonier lui Irod Antipa, ca o favoare făcută conducătorului Galileii, pentru care Isus reprezenta un subiect de interes special. Palatul lui Antipa se afla la scurtă distanţă de acolo. Irod Antipa, spune Luca, “s-a bucurat foarte”, căci de multă vreme vroia să-l cunoască pe succesorul lui Ioan Botezătorul “şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El”. Dar Isus dispreţuia atât de mult această “vulpe”, cel care îl omorâse pe Ioan, încât nu a binevoit să vorbească cu el.

Antipa a început să-l ia în râs pe Isus, cerându-i să mai facă nişte trucuri, oferindu-i o mantie regalăşi spunându-i “rege”. Este puţin probabil ca tetrarhul să fi încercat să-l salveze pe succesorul lui Ioan Botezătorul, dar s-a bucurat că avea ocazia să stea de vorbă cu el. Pilat şi Antipa erau de multă vreme duşmani, dar acum “s-au făcut prieteni”. Cu toate astea, Isus era problema romanilor. Irod Antipa l-a trimis înapoi la Pretoriu. Acolo, Pilat i-a judecat pe Isus, doi aşa-zişi hoţi şi pe Barabbas, “închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere”, ne spune Marcu. Aceasta arată că un grup de rebeli, din care probabil făceau parte şi cei doi “hoţi”, au fost judecaţi în acelaşi timp cu Isus.

Pilat a cochetat cu ideea graţierii unuia dintre prizonieri. Unii din mulţime au strigat să-l elibereze pe Barabbas. Conform Evangheliilor, Barabbas a fost eliberat. Povestea pare greu de crezut: de obicei, romanii îi executau pe rebelii criminali. Isus a fost condamnat la crucificare, însă Pilat, potrivit lui Matei, “luând apăşi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia”.

“Sângele lui asupra noastrăşi asupra copiilor noştri!” a răspuns mulţimea.

Departe de a fi un individ oscilant şi ipocrit, brutalul şi încăpăţânatul Pilat nu mai simţise până atunci nevoia să se spele pe mâini înainte de a trimite pe cineva la moarte. Altădată, când avusese neînţelegi cu evreii, îşi trimisese soldaţii îmbrăcaţi în haine civile în mijlocul unei mulţimi paşnice din Ierusalim; la semnalul său, aceştia îşi scoseseră săbiile şi eliberaseră străzile, făcând o mulţime de victime. Dar acum, confruntat deja cu răscoala lui Barabbas din cursul săptămânii, Pilat se temea de o reapariţie a “regilor” şi “pseudo-profeţilor” care năpădiseră Iudeea după moartea lui Irod cel Mare. Într-un mod indirect, Isus aţâţa spiritele şi era fără îndoială foarte popular. Chiar şi după mulţi ani, Iosif Flaviu, el însuşi un fariseu, spunea că Isus a fost un învăţător înţelept.

Prin urmare, povestea tradiţională a condamnării sale nu sună veridic. După Evanghelii, preoţii susţineau că ei nu aveau autoritatea de a da pedepse cu moartea, dar nu avem dovezi că era aşa. Marele preot, scrie Iosif Flaviu, “judeca în caz de dispute, pedepsea pe infractori”. Evangheliile, scrise sau modificate după distrugerea Templului în anul 70, i-au învinuit pe evrei şi i-au absolvit pe vină pe romani, din dorinţa de a arăta loialitate faţă de imperiu. Dar acuzaţiile aduse lui Isus şi însăşi pedeapsa spun cu totul altceva: a fost o operaţiune pusă la punct de romani.

Asemenea multor victime condamnate la crucificare, Isus a fost biciuit cu un bici din piele care avea în vârf bucăţi de os sau metal, tortură atât de violentă încât de multe ori ducea la moartea victimei. Purtând o plăcuţă pe care scria “REGELE IUDEILOR”, făcută de soldaţii romani, dintre care mulţi erau mercenari sirieni şi greci, sângerând puternic în urma flagelării, Isus a fost luat spre a fi crucificat, probabil în dimineaţa zilei de 14 Nisan sau vineri, 3 aprilie 33. Alături de alte două victime, el şi-a dus singur patibulum-ul, bârna transversală a propriei cruci pentru crucificare, de la închisoarea Citadelei şi pe străzile Oraşului de Sus. Discipolii săi l-au convins pe un anume Simon din Cirene să-l ajute să ducă bârna transversală în timp ce femeile ce se numărau printre adepţii lui plângeau. “Fiice ale Ierusalimului”, le-a spus el, “nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-văşi pe copiii voştri” căci se apropie Apocalipsa — “iată, vin zilele”.

Isus a plecat din Ierusalim pentru ultima dată, ieşind pe Poarta Gennath (Grădinilor) şi luând-o la stânga, printr-o zonă cu grădini în pantăşi morminte săpate în stâncă, îndreptându-se spre dealul de execuţie al oraşului, căruia bine i se spunea Locul Căpăţânii: Golgota.

Fragment din 

Ierusalim. Biografia unui oraș de

Simon Sebag Montefiore