Foarte multe dintre observaţiile uşor de făcut, la prima mînă, despre cartea de proză scurtă a lui Augustin Cupşa riscă să fie platitudini.
În acelaşi timp, platitudinile respective nu ar fi departe de adevăr. De exemplu, aş putea spune că autorul are un talent deosebit de a discerne furtunile din adîncul fiinţei umane, fără a fi prea departe de adevăr. Aş adăuga că are ureche pentru dialogul mic, pentru conversaţia menită să acopere acele furtuni, iarăşi fără a mă îndepărta prea tare de adevăr. Aş putea, la fel de bine, să afirm că a scris o carte excelentă în 2013, fără ca cineva să mă prea poată contrazice cu prea multe argumente.
(…)
Cea mai realizată proză, şi definitorie pentru mecanismul care pune în mişcare volumul de faţă, este Pe repede înapoi, acasă, unde protagonistul se întoarce în Craiova copilăriei, pentru a vinde casa părintească. Cupşa construieşte în fiecare proză, aşa cum am spus, un mecanism care se declanşează în debutul fiecăreia dintre piese (aici bărbatul care încearcă să agaţe o tînără în compartiment, teoretizîndu-i recuperarea proustiană a trecutului) şi care, în fine, va da rateu, pentru că protagonistul e incapabil să se ridice la înălţimea propriului bovarism. În cazul de faţă, Potra îşi declanşează amintirea unei clipe de răscruce răsfoind cărţi vechi, la fel cum făcea aşteptînd-o, cu mulţi ani în urmă, pe Carla. Carla, pe care a pierdut-o dintr-o prostie, la fel cum pare să fi trecut întreaga viaţă, într-o înşiruire de mici astfel de neşanse.
(…)
Lipsită de volute, descrieri împovărătoare, fără prea multe intervenţii auctoriale, ochiul prozatorului e concentrat pe micile mişcări de suprafaţă, tocmai pentru că acolo ştie că va surprinde reverberaţiile mişcările din adîncuri.
Fragmente din recenzia ”O poetică a discreției”
semnată de Bogdan-Alexandru Stănescu în Observatorul cultural
Leave a Reply