Cât durează iubirea într-un cuplu? Cum recunoști personalitățile narcisice și cum menții o bună relație cu acestea? Cum poți folosi exercițiile de meditație pentru a te apăra în fața stresului cotidian? Și care sunt regulile de care trebuie să ții cont pentru a-ți găsi un sens autentic în viață? Dacă dorești să afli mai multe despre mindfulness și resursele sinelui, despre toxicitatea din relațiile interumane și despre eroii și monștri care locuiesc în fiecare dintre noi, vino în perioada 5-11 noiembrie la atelierele ”Săptămânii psi” organizate de Editura Trei și găzduite de Librăriile Cărturești. Vei avea ocazia să discuți despre iubire, parentaj, descoperirea de sine și multe alte teme psihologice cu experți în psihoterapie din șapte orașe din țară. Evenimentele din cadrul ”Săptămânii Psi” vor avea intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în rețeaua librăriilor Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe toată perioada evenimentului, cărțile de psihologie ale editurii Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% din librăriile Cărturești din întreaga țară. 875x425_ PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona 1. Corpul meu, trauma mea, eul meu Invitat: Diana Vasile Carte recomandată: Corpul meu, trauma mea, eul meu – Franz Ruppert 5 noiembrie (luni)- ora 18.30 2. Să învățăm să conviețuim cu emoțiile noastre Invitat: Matei Georgescu Carte recomandată: Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii – Christophe André, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard 6 noiembrie (marţi) – ora 18.30 3. Relații de iubire. Între frica de dependență și cea de abandon. Invitați: Violeta Dincă, Costel Popa Carte recomandată: Iubirea poate dura? – Stephen A. Mitchell 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 4. Mindfulness și stres Invitați: Mugur Ciumăgeanu, Lucian Negoiță Carte recomandată: 3 Minute de meditație – Christophe André; Mindfulness pentru incepatori – Jon Kabat-Zinn 8 noiembrie (joi) – ora 18.30 5. Emoții: afecte și sentimente Invitat: Petre Rădescu Carte recomandată: Voința de sens – Viktor E. Frankl 9 noiembrie (vineri) – ora 18.30 PROGRAM CLUJ NAPOCA – Librăria Cărtureşti (Platinia) 1. Despre tensiunea dintre a fi autentic și a fi acceptat Invitat: Andreea Peca Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell 5 noiembrie (luni) – ora 18.30 2. Ce știu și nu știu despre mine. Integrarea resurselor Invitat: Adriana Oachiș Carte recomandată: De ce este eficientă psihoterapia – Louis Cozolino 6 noiembrie (marţi) – ora 18.30 3. Gura-de-aur terapeutică a reflexiei apei asupra lui Narcis Invitat: Liana Don Carte recomandată: Capcana narcisismului – Reinhard Haller 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 4. Stresul și meditația Invitați: Szerena Seer, Oltea Cătineanu Carte recomandată: 3 Minute de meditație – Christophe André 8 noiembrie (joi) – ora 18.30 PROGRAM TIMIŞOARA – Librăria Cărtureşti – Mercy 1. Reconstruirea stimei de sine Invitat: Anca Maftei Carti recomandate: Cum să-ți întărești încrederea în tine – Marie Haddou; Imperfecti, liberi si fericiti- Christophe Andre 5 noiembrie (luni)- ora 18.30 2. Conflictele și arta reconectării emoționale Invitat: Ileana Carmen Rogobete Carte recomandată: Arta de a făuri oameni – Virginia Satir; Când părinții se enervează – Carl Semmelroth 6 noiembrie (marţi) – ora 18.30 3. Expresii care ne ascund sensul vieții Invitat: Ali Baeram Carte recomandată: Voința de sens – Viktor E. Frankl 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 4. De ce psihoterapie? Invitat: Lucian Ile Carte recomandată: Psihoterapiile cognitive și comportamentale în tulburările de personalitate – Cosmin Popa, Florin Alin Sava, Daniel David 8 noiembrie (joi) – ora 18.30 PROGRAM IAŞI – Librăria Cărtureşti – Palas 1. Starea de bine Invitați: Magda Luchian, Livia Silvestru Carte recomandată: ; Imperfecti, liberi si fericiti- Christophe Andre 5 noiembrie (luni)- ora 18.30 2. Distorsiunea relației părinte-copil Invitat: Cristian Petrescu Carte recomandată: De ce copiii noștri se transforma in tirani – Michael Winterhoff 6 noiembrie (marţi) – ora 18.30 3. Stresul și meditația Invitat: Alina Silvestru Carte recomandată: : 3 Minute de meditație – Christophe André 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 4. Regăsirea sinelui în relațiile toxice Invitat: Ramona Doloi Carte recomandată: 10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău – Lillian Glass 8 noiembrie (joi) – ora 18.30 5. Iubirea așa cum a fost și cum este Invitat: Angelica Sirețchi Carte recomandată: Anatomia iubirii – Helen Fisher 9 noiembrie (vineri) – ora 18.30 PROGRAM BRAŞOV – Librăria Cărtureşti 1. Relațiile interumane – ingredientul magic al fericirii Invitat: Ana-Maria Cazan Carți recomandate: Manualul abilităților sociale superioare – Henrik Fexeus; Transformă-ți adversarii în aliați – Bob Burg 5 noiembrie (luni) – ora 18.30 2. Punând lumină în haos: Reguli de viață pentru descoperirea sensului Invitat: Camelia Truța Carți recomandate: 12 Reguli de viață – Jordan B. Peterson; Prizonierii gândurilor noastre – Alex Pattakos, Elaine Dundon 6 noiembrie (marţi) – ora 18.30 3. Presiunea de a corespunde aşteptărilor: când mintea și corpul nostru suferă Invitat: Laura Teodora David Carți recomandate: Corpuri – Susie Orbach; Voi fi vreodată suficient de bună? – Karyl McBride 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 4. Eroii și monștii care trăiesc în noi Invitat: Ramona Henter Carți recomandate: Trezirea eroului interior – Carol S. Pearson; Vrăjitoare, giganți și oameni înspăimântători – Joseph H. Berke 8 noiembrie (joi) – ora 18.30 5. Mereu ajungem la iubire Invitat: Mariela Pavalache – Ilie Carți recomandate: Iubirea poate dura? – Stephen A. Mitchell; Călăul dragostei și alte povești de psihoterapie – Irvin Yalom 9 noiembrie (vineri) – ora 18.30 PROGRAM SUCEAVA – Librăria Cărtureşti 1. Cum ne influentează comportamentul tiparele din familia noastră? Invitat: Alina Ciupercovici Carte recomandată: Exercitii practice de psihogenealogie – Anne Ancelin Schützenberger 6 noiembrie (marţi) – ora 18.30 2. Cum tratam depresia postnatală? Invitat: Alexandra Pașa Carte recomandată: Acasa nu te aude nimeni – Cara Aiken 7 noiembrie (miercuri) – ora 18.30 3. Mari mituri despre relatiile intime Invitat: Călin Bârleanu Carte recomandată: Mari mituri despre relatiile intime – Matthew D. Johnson 8 noiembrie (joi) – ora 18.30 PROGRAM ARAD – Librăria Cărtureşti 1. Ieșirea din matrixul relațiilor toxice Invitat: Angela-Carmen Placintar Carte recomandată: 10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău – Lillian Glass 5 noiembrie (luni) – ora 18.30 2.