E un paradox: pentru a avansa, câştigi timp şi opţiuni dată iei piciorul de pe pedala de acceleraţie pentru scurtă vreme, îţi amâni reacţiile iniţiale şi te gândeşti la ipotezele tale imediate.

Iată cum un șef de rang superior dintr-o organizație de stat foloseşte paradoxul pauzei pentru a ajuta o echipă care se mişcă rapid să fie chiar şi mai productivă:

Fragment din:

Puterea pauzei

”În momentele în care te străbat valuri de adrenalină, ideea de a lua o pauză nu-i trece nimănui prin minte. Dar e exact ce ar trebui să facă. Oamenii se pot impacienta din cauza timpului, dar o pauză nu trebuie să dureze la nesfârşit. Dacă te pricepi (şi e vorba de o abilitate care trebuie dezvoltată – cam ca trierea pacienţilor) poţi să o faci foarte repede, iar oamenii trec peste moment simţind că măcar ţii lucrurile sub control.

Eu fac asta mereu în timpul şedinţelor şi, de regulă, încep cu

Îmi cer scuze că mă opresc o clipă sau două, însă vreau să reformulez, să recapitulez ceea ce cred eu că înţeleg, ceea ce am spus noi ca grup şi ce am decis să facem.

Asta duce de regulă la o pauză de cinci minute, în care minţile se pot răcori, iar oamenii ascultă şi fac corecţii, dacă e nevoie. Apoi, grupul fie merge mai departe cu o opinie consensuală, fie îşi dă seama că nu toată lumea era la acelaşi nivel şi că problema trebuie reformulată. Tind să fac asta când am sentimentul că o şedinţă a scăpat de sub control sau că s-a întâmplat ceva ce, din punct de vedere intelectual, mie mi se pare că nu e cum trebuie şi am nevoie de mai multe explicaţii ca să pricep exact despre ce e vorba”.