Săptămâna PSI nu slăbește motoarele nici la final de săptămână, când vor fi aduse la masa discuției visele și coincidențele semnificative, constelațiile cu efect terapeutic, legendele populare din psihologie, poveștile noastre de viață, precum și nefericirile persoanelor traficate. Iată mai jos evenimentele de la Cărturești de azi și de mâine.

Vineri, de la orele 18:

  • La Cărturești-Verona, psihanalistul (și directorul editurii Trei) Vasile Dem. Zamfirescu vă invită la visare și la interpretare:  Ce ai visat astă noapte? Cum să-ți înțelegi visele și să le folosești pentru dezvoltarea personală? (Pentru cei interesați, o foarte clară introducere la psihanaliza visului se găsește în volumul de popularizare al lui Freud, Despre vis)
  • Dintr-o perspectivă influențată în parte de ”sincronicitățile” jungiene, la Cluj (Cărturești – Iulius Mall), psihoterapeutul Adonis Bunghiș va povesti despre coincidențele cu sens, despre Misiune, sens și destin. (Dacă sunteți departe de Cluj, vă puteți delecta un o carte celebră pe această temă – David Ricardo, Puterea coincidenței. Cum ne arată viața ceea ce avem nevoie să știm)
  • La Timișoara (Cărturești-Mercy), vă așteaptă o porție de povești cu tâlc cu terapie pozitivă. Discuția va începe cu o jumătate de oră mai târziu (18.30). Dora Chelemen și Oana Bot și-au intitulat prezentarea: Trăind povestea vieții tale.
  • În fine, la Iași (Cărturești-Iulius Mall), Elena Ungureanu și Carmen Ana Rotaru de la Asociația Studenților de la Psihologie și Științele Educației de la Univ. Al.I Cuza vor pleca în discuția lor de la o temă foarte la modă acum – cea a constelațiilor. Pretextul discuției va fi noua apariție de la Trei: Traumă, atașament, constelații familiale, volum semnat de Franz Ruppert.
   

Sâmbătă, Săptămâna Psi ia sfârșit cu două discuții care vor începe de la orele 11:

  • La Cluj, psihoterapeuta de orientare cognitiv-comportamentală Amfiana Gherman va aduce în discuție o temă sensibilă, dar cu o miză socială aparte: Strategii de abordare în consilierea traficului de persoane. 
  • La București, Nora Grigoruță și Teodora Ioan (Asociația Studenților de la Psihologie și Științele Educației – Univ. București) propun o temă care ar fi putut sta la fel de bine la începutul săptămânii: Mituri în psihoterapie. Preconcepții. Fraude. Legende urbane. (Tema va atinge probabil și conținutul unei cărți extrem de simpatice de la Trei: 50 de mari mituri ale psihologiei populare)