Cinci intrigi detectivistice nou-nouțe vă așteaptă la standul Editurii Trei de la Gaudeamus 2015. Cinci thrillere în forță, cu o continuare seriei Millennium, cu monarhi dubioși, cu istorii tenebroase din cețoasa Islandă sau din negura Internetului și cu un dram de contraspionaj chinezesc.
Millennium 4. Prizonieră în pânza de păianjen, de David Lagercrantz. Hackerița cu un dragon tatuat Lisbeth Salander şi încăpățânatul jurnalist Mikael Blomkvist se întorc! Continuarea seriei Millennium a regretatului Stieg Larsson vă aruncă din nou în lumea rețelelor mafiote, a infractorilor cibernetici și a secretelor guvernamentale.
Sfânta Alianță, de A.J. Kazinski. Ceva e putred în… Danemarca. O crimă petrecută în familia regală daneză o conduce pe jurnalista Eva Katz în universul conspirativ al monarhiilor europene, unite într-o Sfântă Alianță care a pus gând rău Europei democrate. (Cuplul danez care scrie sub pseudonimul Kazinski a mai fost tradus la Trei cu romanele Ultimul om bun și Somnul și moartea)
Renegații, de Yrsa Sigurdardottir. Inspirată de tradiția nordică a poveștilor ce-ți dau fiori, islandeza revine cu o nouă intrigă ce vă va ține în tensiune maximă. O poveste de groază cu un centru de delicvenți unde doi copii și, mai apoi, un investigator de abuzuri mor în condiții misterioase. O știți deja pe Yrsa din thrillerele precedente: Cenușă și pulbere, Suflete damnate și Îmi amintesc de tine.
Second Life, de S.J. Watson. Excelentul scriitor britanic a debutat în forță cu thrillerul Înainte să adorm – ecranizat cu Nicole Kidman și Colin Firth. În noua carte, o mamă și soție devotată începe să ducă o viață dublă din momenul în care se conectează pe Internet un străin dubios. Unde va duce oare această atracție digitală fatală?
Criptograful, de Mai Jia. Celebrul autor de thrillere a lucrat 17 ani în serviciul de informații secrete chinez, cunoscând o serie de criptologi și spioni. A avut deci surse de primă mână când a început să-și depene misterioasa povestea a unui geniu al matematicii (vulnerabilizat de autism) care este recurtat de ultrasecreta Unitate 701 pentru a sparge coduri și a face contraspionaj.
Leave a Reply