Steaua lui StrindbergHotnews: Aţi vrut să faceţi din personajul dumneavoastră Don Titelman un anti-erou? Vi se pare că «eroismul» e o valoare demodată astăzi?

Jan Wallentin: Sincer, eroii din viaţa reală mi se par grozavi, dar când e vorba de protagonistul unei cărţi, prefer un anti-erou. E mult mai uşor să te identifici cu o persoană care are multe defecte, şi asta e o sursă minunată de umor şi de satiră. Mie îmi place mult Don Titelman, cu toate obiceiurile lui proastă şi toate slăbiciunile lui.

De ce credeţi că cititorii au văzut asemănări între personajul Elena din romanul dumneavoastră şi Lisbeth Salander? Aţi fost influenţat de scrisul lui Stieg Larsson?

Cred că «tânăra-cu-probleme-înzestrată-cu-puteri-nemaivăzute» e, probabil, mai curând un clişeu sau un arhetip decât ceva care ţine de scrisul lui Stieg Larsson. Eu, de fapt, m-am gândit mai mult la Carrie decât la Lisbeth Salander când am creat-o pe Elena. Am scris  mare parte din romanul Steaua lui Strindberg vrând să mă joc, să amestec mai multe elemente din genuri diferite – literatură poliţistă, literatură de aventuri, fantasy – ca să obţin, în final, ceva interesant şi complet nou.

Ce importanţă are în economia romanului acel poem din Baudelaire? Poetul francez e printre scriitorii dumneavoastră preferaţii?

În timp ce scriam această carte mă interesau foarte mult teme precum deziluzia, îmbătrânirea, decăderea, şi poemul din Charles Baudelaire a fost, într-un fel, o întrupare a a tuturor acestor teme. Şi da, chiar îmi place Baudelaire, împreună cu alţi scriitori decadenţi. Huysmans, de exemplu.

Cartea dumneavoastră are multe detalii istorice. E foarte importantă documentarea în cazul unui roman de acest gen?

Nu-mi place documentarea superficială, făcută doar pe jumătate. Nu ştiu dacă e foarte importantă pentru un roman ca acesta sau nu. Eu vreau, pur şi simplu, să prezint lucrurile foarte clar. Şi cred că acest palier al detaliilor e foarte important pentru credibilitatea poveştii. Orice teorie a conspiraţiei bine alcătuită conţine o grămadă de amănunte istorice cât se poate de reale şi, de multe ori, numai când ajungi la final şi la concluzii, îţi dai seama că totul era, de fapt, o mare nebunie.

Fragment din interviul cu Jan Wallentin, publicat de HotNews.