Gillian Flynn a obţinut UK’s National Book Award for International Author pentru romanul Fata dispărută, apărut la Editura Trei. Această pestigioasă distincţie vine după ce cartea s-a aflat în toate topurile internaţionale de vânzări.
Pe 3 octombrie 2014, va avea premiera internaţională şi filmul realizat după cartea Fata dispărută, publicată în peste 30 de limbi. Filmul Fata disparută este regizat de David Fincher şi îl are în rolul principal pe Ben Affleck.
Gillian Flynn s-a născut în 1971, în Kansas City, Missouri. A obţinut licenţa în literatură engleză şi jurnalism la University of Kansas, după care şi-a luat masteratul în jurnalism la Northwestern University, Chicago.
Timp de zece ani a scris pentru revista Entertainment Weekly. Romanul său de debut, Dark Places, publicat în 2006, a câştigat de două ori Dagger Award – prima carte care a obţinut vreodată două premii Dagger în acelaşi an. Al doilea roman al lui Gillian Flynn, Sharp Objects, publicat în 2009, a fost un New York Times Bestseller.
În Fata dispărută, desemnat ”thrillerul anului” de The Observer, Gillian Flynn trasează cu subtilitate portretul unei femei care încearcă să mulţumească un soţ imposibil, dar anumite indicii sugerează că nu totul este aşa cum pare. O versiune a faptelor ascunde o alta într-un roman care manipulează în mod inteligent cititorul.
“La început, am fi tentaţi să credem că este un thriller psihologic convenţional. Dar în romanul lui Gillian Flynn, nimic nu este ceea ce pare a fi. Flynn creează o intrigă spectaculoasă, observând cu subtilitate efectele crizei asupra vieţii de cuplu.” – The Times
1 Pingback