În ultimii ani au fost exprimate îndoieli cu privire la valabilitatea şi elocvenţa conceptului de „burnout“. În cele ce urmează doresc să iau atitudine împotriva câtorva dintre aceste obiecţii.

Burnout

”EPUIZAREA PROFESIONALĂ” – UN TERMEN LA MODĂ?

Termenii noi îi atrag pe unii oameni ca un magnet atunci când ei se simt atinşi personal şi descrişi în mod adecvat de aceştia. Consensul larg de care se bucură în prezent conceptul de burnout trebuie privit în mod corespunzător cu foarte mare atenţie.

Pe de altă parte, cercetarea în acest domeniu indică faptul că pare să existe măcar parţial o înrudire între epuizarea profesională şi diagnosticele clinice — în ciuda unor obiecţii teoretice justificate. Consensul larg cu privire la acest concept diagnostic poate fi şi un indiciu despre faptul că oamenii se simt recunoscuţi în suferinţa lor şi sunt dispuşi să accepte necondiţionat oferte de clarificare şi de sprijin.

Fragment din Burnout. Strategii pentru prevenirea epuizării profesionale, de Jörg Fengler, psihoterapeut la Institutul de Psihologie Aplicată din Bonn

BURNOUTUL NU ESTE ALTCEVA DECÂT O DEPRESIE MASCATĂ?

Este bine cunoscut faptul că epuizarea profesională şi depresia sunt strâns legate între ele. Însă foarte multe diagnostice din ICD-10 (clasificarea tulburărilor psihice după Organizaţia Mondială a Sănătăţii), capitolul F, adică cel al tulburărilor psihice, sunt strâns legate între ele, de exemplu anxietatea, depresia, panica, tulburările somatoforme etc.

Cu toate acestea, din motive de utilitate şi practicabilitate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis să le considere diagnostice distincte. Astfel, epuizarea profesională (burnout) este desemnată în mod explicit ca fiind o suferinţă neclinică, care, în mod corespunzător, nu ar trebui abordată prin psihoterapie, ci prin consiliere psihologică. Următoarea sarcină a cercetării în acest domeniu va avea, în mod corespunzător, scopul de a realiza cu adevărat distincţii convingătoare privind diagnosticul diferenţial între epuizarea profesională şi depresie.

În cazul acesta se aplică gluma medicală: „Pacientul poate avea şi păduchi şi purici“. În sens figurat, acest lucru înseamnă că epuizarea profesională nu trebuie considerată în sine o subformă a depresiei, ci reprezintă o suferinţă specifică şi un risc de boală specific ale persoanei.