Miercuri, 9 noiembrie, vă întâmpinăm cu muuulte emoții la Săptămâna Psi: de la conectarea emoțională și frica de boală la cuvintele vindecătoare și tulburările afective. Bonus: la București, lansăm împreună cu președintele COPSI, Mihai Aniței, un excelent Tratat de psihologia personalității.

Vă așteptăm deci, în 6 orașe din țară, de la 18.30, la atelierele psi găzduite de librăriile Cărturești. Intarea e liberă, iar cărțile de psihologie ale Editurii Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna (în rețeaua Cărtureștilor).

banner-saptamana

Iași (Palas): Cuvinte care vindecă. Un captivant vorbitor și un îndrăgit profesor, Ion Dafinoiu are ca domeniu de competență hipnoza clincă. Ieșenii vor putea, deci, afla de la dânsul în ce fel sugestiile, cuvintele rostite cu grijă și ritm, pot aduce ușurare pentru cei aflați în suferință sufletească.

Cluj (Iulius Mall): Conectarea emoțională. Când avem nevoie de ea. Când trecem prin situații-limită, când vrem să avem succes în munca de echipă, când încercăm să ne gestionăm emoțiile negative, avem nevoie de o bună relaționare – cu noi și cu cei din jur. Ce înseamnă ”atașamentul sigur” al copilului față de părinte? Cum poți să-ți împărtășești vulnerabilitatea într-o relație intimă? Și cum ne putem contecta la noi, la ceilalți și la lume în general? Despre toate acestea vor discuta psihoterapeutele Raluca Anton și Adela Moldovan.


PSI_Tratat de psihologia personalitatii_F2București (Verona): Personalitate și profesie.
Cum și de ce ți-ai ales actuala carieră? Cum îți folosești punctele forte în meseria ta? Cât de bine se armonizează jobul tău cu trasăturile tale de caracter? La aceste întrebări vor răspunde patru specialiști în psihologia muncii, Mihai Aniței (președintele Colegiului Psihologilor din România), Mihaela Chraif, Vlad Burtăverde și Teodor Mihăilă, toți fiind coautori ai consistentului Tratat de psihologia personalității.

Timișoara (Mercy): Cum să înțelegem și să depășim frica de boală. Cunoscut psihoterapeut și realizator de emisiuni radio, Ali Baeram discută o temă de larg interes (mai ales dacă ținem cont de numărul de farmacii care au împânzit orașele noastre). Un punct de plecare va fi și volumul tradus la Trei, Frica de boală, care atinge subiecte extrem de diverse: de la maniile „eco” la bolile imaginare și de la igiena compulsivă la neîncrederea în diagnosticele doctorului.

Brașov: Tristețe sau depresie? De la emoții firești la tulburări psihice. Ni se întâmplă uneori să ne întrebăm dacă e ok ceea ce simțim sau, dacă, nu cumva, e un semn al unei tulburări. Alteori, spunem despre noi ”sunt depresiv/ă, trec printr-o depresie”, deși folosim abuziv această etichetă. Conferențiar la Universitatea ”Transilvania” din Brașov și terapeut format în psihodramă și psihoterapie pozitivă, Laura Teodora David vă invită să aflați  care sunt semnele tulburărilor psihice, când tristețea este cu adevărat depresie și ce mijloace aveți pentru a înțelege diferența dintre emoțiile firești și tulburările emoționale.

Exercitii practiceArad: Psihogenealogia. Un loc comun legat de psihoterapie spune că pacientul trebuie să lucreze asupra dificultăților și traumelor avute în copilărie, ca să nu mai fie bântuit de ele în prezent. Psihologul Lavinia Gana merge și mai departe și vă îndeamnă să vedeți dacă nu cumva unele traume sau blocaje vin, pe neștiute, din vremuri și mai vechi – de la bunici, mătuși, străbunici, din membrii ai familiei extinse. Tema este tratată și într-un excelent volum semnat de o somitate din psihologia transpersonală, Anne Ancelin Schützenberger: Exerciţii practice de psihogenealogie. Cum să descoperi secretele de familie, să fii credincios strămoşilor tăi şi să îţi alegi propria viaţă.