Seria Neagră revine cu noi 7 thrillere nordice care vor fi distribuite săptămânal, începând de azi, împreună cu Gazeta Sporturilor.
”Şi-acum, a venit momentul să întoarcem oglinda spre noi. Un Breivik poate apărea oricînd pe străzile noastre!”, declara de curând Anne Holt, fost ministru al justiţiei în Norvegia şi autoare de best-seller-uri poliţiste. Înainte de atentate, scriitorii nordici de crime-fiction trebuiau să inventeze răul, aproape inexistent în rapoartele poliţiei. Îl intuiau, îl simţeau prezent, dar nu-i cunoşteau faţa. Acum are un chip, un nume, o uniformă. “Fără nici o îndoială, Breivik reprezintă încarnarea răului”, nota “Wall Street Journal”.
Dar pe lîngă el, trebuie menţionate nenumăratele spectre ale crimei din romanele scandinave. O hartă a zonelor întunecate din natura umană care ar fi utilă oricărui poliţist. Nu întîmplător, “moştenitoarea” lui Larsson, Camilla Lackberg, a adus laolaltă un detectiv, Patrick Hedstrom, şi o scriitoare, Erica Falck, care rezolvă crimele din orăşelul Fjlalbacka, notează ”Gazeta sporturilor”.
“Piază rea” este al patrulea roman al seriei traduse în 25 de limbi şi vîndute în 35 de ţări. Un şir de crime, unele mascate sub forma unor accidente auto, se petrec în jurul unui reality-show filmat în mica staţiune. Policierul ”Piază rea” deschide partea a doua a Seriei Negre, ce debutează miercuri, 28 septembrie, cu ”Gazeta sporturilor”.
Mai departe, iată ce vă așteaptă în această toamnă de suspans:
- 28 septembrie: Piaza rea – Camilla Lackberg
- 5 octombrie: Toamna – Mons Kallentoft
- 12 octombrie: Razbunarea lui Finnigan – Rosslund& Hellstrom
- 19 octombrie: Zile intunecate – Irsa Sigurdardottir
- 26 octombrie: Ura – Anne Holt
- 2 noiembrie: Prime Time – Liza Marklund
- 9 noiembrie: Intoarcerea – Hakan Nesser
Leave a Reply