Gazeta Sporturilor continuă seria de cărţi de psihologie practică, pe care le publică în parteneriat cu Editura Trei. De astăzi, la toate chioşcurile de ziare puteţi găsi “Cartea gesturilor europene”.
În “Cartea gesturilor europene”, Peter Collett a construit un ghid nonconformist, amuzant și bine documentat, ale cărui baze i le-a pus în numeroasele călătorii prin ţările europene. Printre altele, Peter Collett avertizează în cartea sa: nu faceţi autostopul în Grecia! De ce? Aflați din fragmentul de mai jos:
***
”Este surprinzător faptul că nu există o corespondenţă mai accentuată între repertoriile de gesturi ale diferitelor naţiuni. Unul dintre puţinele gesturi regăsite în întreaga Europă este cel în care degetul mare este lipit de nas, folosit de obicei de către copii, dar şi de adulţi, în semn de batjocură. Un altul răspândit pe tot continentul presupune arătarea degetului mijlociu. Există câteva gesturi pe care ne-am aştepta să le vedem peste tot în Europa, dar care sunt, în fapt, limitate doar la o parte a acesteia sau au sensuri diferite în fiecare ţară.
De exemplu, gestul ridicării degetului mare, pe care noi îl asociem cu imaginile luptelor de gladiatori sau cu piloţii de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, nu înseamnă acelaşi lucru pentru toţi europenii. În majoritatea ţărilor este folosit în semn de aprobare ori mulţumire sau pentru a arăta că suntem gata de ceva — cu alte cuvinte, pentru a transmite un mesaj pozitiv.
În Grecia reprezintă, dimpotrivă, o insultă, uneori însoţită de expresia Katsa pano!, care înseamnă: „Stai pe asta!“ Concret, pentru localnici gestul este unul vulgar, care denotă zeflemeaua, cu un mesaj foarte asemănător celui exprimat prin ridicarea degetului mijlociu — lucru pe care ar fi de dorit să vi-l amintiţi data viitoare când faceţi autostopul în Grecia”.
Leave a Reply