Autoevaluarea unui student la psihologie. Rogers și educația centrată pe învățăcel

Terapia centrata pe clientCum vom rezolva problema notelor, a promovării cursurilor şi examinărilor, când abordarea noastră, a educației centrate pe student, este folosită în situaţia de clasă? Cum urmează să fie evaluat studentul?

Pare să existe un singur răspuns la această întrebare, care este în întregime compatibil cu abordarea în sine. Dacă scopurile individului sunt îndeplinite, în condiţiile în care află de la curs cunoştinţe semnificative, care să rezulte într‑o îmbogăţire a Sinelui; dacă funcţia profesorului este de a facilita astfel de cunoştinţe; atunci nu există decât o singură persoană care se află în postura de a evalua gradul în care obiectivul a fost atins, şi aceasta este studentul. Autoevaluarea pare să fie metoda logică pentru descoperirea acelor moduri în care experienţa a fost o nereuşită şi a acelor privinţe în care a fost plină de însemnătate şi fertilă. (…)

A duce la bun sfârşit o autoevaluare este adesea cea mai dificilă sarcină. Înseamnă că studentul trebuie să îşi formuleze propriile criterii de evaluare, trebuie să decidă asupra standardelor pe care le are pentru el însuşi. Înseamnă să trăiască pe deplin implicaţiile descoperirii că, pe termen lung, locul evaluării se află în el însuşi.

Un exemplu poate fi extras dintr‑o autoevaluare predată de un student la psihologie:

De‑abia recent am fost conştient de cât de necesar şi de dorit este pentru mine să particip activ la evaluarea eforturilor mele în cursurile urmate la universitate şi cât de puternic mă simt chemat să discut acest aspect cu numeroşii profesori implicaţi. Aceste eforturi, atât în situaţia de clasă, cât şi în consultaţia privată, nu au atins un succes desăvârşit, dar au condus la convingerea că nu mă înşel asumându‑mi această poziţie. Am ajuns să înţeleg că faptul de a fi absolvit universitatea nu trebuie să fie văzut ca o competiţie în care un titlu poate fi câştigat, acoperindu‑mi insuficienţele simţite, în timp ce prezint o faţadă a competenţei de care îmi este groază că va fi descoperită. Acum pot să gândesc mai constructiv în legătură cu aceste deficienţe şi să formulez planuri pentru eliminarea lor şi, pe deasupra, simt mai multă libertate de a discuta aceste probleme cu membrii conducerii, de care mă temeam că „mă vor da în vileag“.

 

 Fragment din Terapia centrată pe client.

Practica ei actuală, implicaţii și teorie,

de Carl R. Rogers

Previous

Vitaminele si antioxidanţii: aliaţi în lupta contra cancerului

Next

Inconștientul antrenat: spadasinul condus de sufletul sabiei sale

2 Comments

  1. gogu

    Ce reprezinta poza de pe carte? Rombul ala..

    • Buna ziua,
      Toata colectia ”Psihologie-Psihoterapie” se bazeaza pe cate o mandală, ”ajustata” in functie de tema cartii.
      Dvs. ce va inspira?
      Victor Popescu, redactor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén