Scopul cu care a fost scrisă Puterea pauzei este probabil cel mai bine comprimat în ceea ce spunea cândva Marcel Proust: „adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi”.
Dacă nu construim în creier căile neurale pentru a face o pauză, pentru a dezactiva preț de o clipă reacțiile automate, există riscul de a declanșa o reacție în lanț, care să ne saboteze chiar și cele mai bune intenții și să ne abată de la drumul stabilit. Iar lipsa unei pauze este unul dintre principalii factorii ce produc neînțelegeri ce depășesc posibilitatea de a fi anulate sau controlate. Este necesar să conștientizăm că cele mai multe supărări sunt rezultatul unor așteptări neexprimate sau înțelese greșit și că a face o pauză nu înseamnă a ieși din competiție ci a recăpăta controlul asupra participării.
Pauza este adesea extrem de necesară chiar dacă prima reacție este teama de a transmite nehotărâre, chiar dacă prima impresie este că durează prea mult. Acestă pauză e unul dintre cele mai frumoase paradoxuri: pentru a avansa, a câștiga timp și opțiuni, nu trebuie decât să luăm piciorul de pe pedala de accelerație pentru scurtă vreme, să amânăm reacțiile inițiale și să ne gândim la ipotezele noastre imediate.
Ce ne învață această carte?
Că alegerile trebuie stăpânite în loc să ne lăsăm stăpâniți de ele. Că trebuie conștientizate filtrele care afectează percepția (presupunerea, reacția la așteptări, rezolvarea, luarea la modul personal, chestionarea, dezacordul, acordul, planificarea, procesarea evenimentelor anterioare, jonglarea). Că trebuie puse întrebări de tipul „Ce nu știu că nu știu?”. Ne putem folosi de reformularea inversă. Trebuie să cunoaștem izbucnirile personale și ale celorlalți. Să acordăm prezumția de nevinovăție, să încetăm alimentarea contul bancar de resentimente, să reformulăm, să folosim abordarea de tipul fii curios, nu furios.
Citește întreaga recenzie a cărții pe BookBlog.ro.
Leave a Reply