Am o boală, o afecţiune cu formă şi glas de şarpe. Ori de câte ori învăţ un lucru nou, învaţă şi ea.
Dacă ai HIV, cancer sau picior de atlet, nu le poţi învăţa nimic. Când Ashley Stone era pe moarte din cauza meningitei, se poate să fi ştiut că e pe moarte, dar meningita lui nu ştia. Meningita nu ştie nimic. Însă boala mea ştie tot ce ştiu eu. Mi‑a fost greu să înţeleg lucrul ăsta, dar în clipa în care am înţeles, boala mea a înţeles şi ea.
Astea sunt lucrurile pe care le‑am învăţat.
Am învăţat despre atomi.
(…)
Întrebare:
Ce ai în comun cu Albert Einstein?
1) Eşti format din tipuri asemănătoare de atomi.
2) Eşti format din acelaşi tip de atomi.
3) Eşti format parţial din ACEIAŞI atomi.
Mă gândesc că e o întrebare bună.
“Cu acest volum amuzant şi dureros, pe care îl veţi adora, Nathan Filer calcă pe urmele lui Mark Haddon în O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii!” – DAILY MAIL
— Aş vrea să decideţi cu toţii care dintre afirmaţii credeţi că este adevărată şi să scrieţi unu, doi sau trei la finalul caietelor de exerciţii.
— Domnule!
— Da, Sally!
— Şi dacă nu ştim, domnule?
— Nu mă aştept să ştiţi. Vom găsi răspunsul împreună. Vreau să vă mai pun o întrebare. Cât cântăresc eu, după părerea voastră?
— Poftim? Sally a ridicat din umeri, iar eu mi‑am imaginat cum ar fi s‑o sărut pe gât, sau cum ar fi sânii ei la pipăit.
— Ghiceşte.
— Vreo şaptezeci şi cinci de kilograme?
— Ai presupus bine.
Sally a zâmbit, apoi m‑a văzut căscând ochii. Eşti ciudat, a dat ea din buze.
Domnul Philips stătea lângă tablă.
— Cântăresc vreo şaptezeci şi patru de kilograme, ceea ce înseamnă că am aproximativ 7,4 x 1027 de atomi în corp.
(…)
Domnul Philips s‑a uitat la ceas, era aproape de pauză, iar lumea începuse deja să‑şi strângă manualele şi să pălăvrăgească.
— Linişte, vă rog! Aproape am terminat. Aşadar, ce aveţi în comun cu Einstein? Unu. Sunteţi formaţi din tipuri asemănătoare de atomi? Da, presupun că da şi, exceptând variaţiile minuscule, toţi oamenii sunt formaţi din aceleaşi ingrediente de bază, oxigen (şaizeci şi cinci la sută), carbon (optsprezece la sută), hidrogen (zece la sută) etc. Deci şi numărul doi e corect, dar ce ziceţi de numărul trei? Oare se află acum printre noi vreo părticică din unii dintre cei mai mari fizicieni ai lumii?
Şi‑a plimbat privirea prin încăpere, făcând o pauză de efect.
— Din nefericire, se pare că nu îndeajuns. Pentru cei interesaţi, răspunsul este da, şi nu doar unu‑doi atomi, ci probabil că mulţi, mulţi, mulţi atomi, care mai demult au făcut parte din Einstein, se află actualmente, cel puţin pentru un timp, în voi. Chiar în acest moment. Şi nu doar din Einstein, ci şi din Iulius Caesar, Hitler, oamenii cavernelor, dinozauri…
Clopoţelul a sunat, retezându‑i lista.
Dar eu am mai adăugat pe cineva.
Fragment din Şocul căderii, de Nathan Filer
Leave a Reply