”Chiar îl uram. Păcat că nu‑l ura şi trupul meu.”

Am dat drumul la apa caldă, am turnat nişte spumă de baie şi m‑am relaxat imediat ce am simţit parfumul puternic al florilor de lotus.

Cu muzica răsunând din telefonul mobil, m‑am scufundat în cadă şi m‑am lăsat în voia moţăielii. în cele din urmă, m‑a trezit răcoarea din ce în ce mai pronunţată a apei. Relaxată şi mulţumită, am ieşit din cadă fără prea multă eleganţă şi m‑am dus la telefon să opresc muzica. Apoi m‑am uitat la suportul de prosoape şi am rămas nemişcată.

La naiba!

Nu era niciun prosop. M‑am încruntat la suport, ca şi când ar fi fost vina lui. Aş fi putut jura că, săptămâna trecută, erau prosoape în baie. Acum, eram nevoită să fac o dâră de apă până în dormitor. Am deschis uşa bombănind şi am ieşi pe holul spaţios.

— Ah… bună, am auzit bâiguind o voce gravă, iar privirea mi s‑a ridicat brusc din balta pe care o făcusem pe podeaua de lemn.

Am dat peste ochii ”Costumului” şi din gâtlej mi‑a ţâşnit un ţipăt de spaimă. Ce căuta aici? În casa mea? Un hărţuitor! Am rămas cu gura căscată, încercând să realizez ce se întâmplă; mi‑a luat o clipă să‑mi dau seama că privirea lui nu era aţintită spre faţa mea, ci îmi măsura din cap până‑n picioare trupul complet gol.

Cu un ţipăt confuz, mi‑am acoperit sânii cu un braţ, iar ochii lui azurii s‑au intersectat cu privirea mea cenuşie şi îngrozită.

— Ce cauţi în apartamentul meu? am spus eu, uitându‑mă repede în jur după o armă.

O umbrelă? Are vârf metalic… Mi‑ar putea fi de ajutor.

(…)

Am dat fuga în dormitor, iar în urma mea am auzit vocea lui gravă, ce făcea să răsune holul spaţios:

— Sunt Braden Carmichael, fratele lui Ellie.

Bineînţeles, mi‑am spus enervată în sinea mea, ştergându‑mă cu prosopul, apoi mi‑am vârât membrele furioase într‑un şort şi un maiou.

(…)

— Şi intri în apartament aşa, fără să ciocăni?

Tonul meu l‑a făcut să‑şi arcuiască una dintre sprâncenele brunete:

— Dacă ai venit pentru Ellie, să ştii că a plecat la universitate.

— De fapt, am venit să te cunosc. Dar habar n‑aveam că o să te cunosc pe tine. Ce coincidenţă. M‑am gândit destul de mult la tine în ultima săptămână, după ce am mers împreună cu taxiul.

— Cumva în timp ce luai masa cu iubita? l‑am întrebat eu pe un ton insinuant, simţind că înotam împotriva curentului.

Voiam să ieşim din scenariul flirtului cu iz sexual în care intraserăm şi să avem o discuţie normală, ca între o chiriaşă şi fratele colegei sale de apartament.

— Săptămâna asta, Holly a fost plecată în sud, să‑şi viziteze părinţii. E din Southampton.

De parcă mi‑ar păsa.

— Înţeleg. Ei bine…, am răspuns eu, ridicându‑mă în picioare, în speranţa că gestul meu îl va convinge să plece. Ţi‑aş spune că mi‑a făcut plăcere să te cunosc, dar eram goală, aşa că… nu mi‑a plăcut. Am multă treabă. Îi transmit lui Ellie că ai trecut pe aici.

Braden a clătinat din cap râzând şi s‑a ridicat în picioare.

— Eşti o nucă greu de spart, a zis, luându‑şi haina pe el.

Bun, deci trebuia să i‑o spun verde în faţă:

— Hei, nuca asta n‑o să fie spartă. Nici acum, nici altădată.

Înăbuşindu‑şi hohotul de râs, s‑a apropiat de mine, obligându‑mă să fac un pas în spate, spre canapea.

— Zău aşa, Jocelyn… de ce faci să sune totul atât de murdar?

Am rămas cu gura căscată, iar el s‑a răsucit pe călcâie şi a plecat… având ultimul cuvânt.

Îl uram. Chiar îl uram.

Păcat că nu‑l ura şi trupul meu.