Verena Kast, doctor în psihologie analitică la Universitatea din Zurich se ocupă în cartea de faţă exclusiv de cele două concepte jungiene majore: umbra şi persona.

Un fel de ,,Soarele şi Luna’’ din baladele populare româneşti, cele două realităţi psihologice nu aveau un nume până la identificare lor de către Jung, cu toate acestea se regăseau metaforic formulate în câteva mari creaţii literare străvechi. În acest sens, Verena Kast analizează umbra şi persona în tragedia Antigona, în Epopeea lui Ghilgameş ş.a.m.d.

Umbra din noiÎntr-o formulare simplă, didactică, aş numi umbră partea nevăzută a personalităţii individului, iar persona partea pe care alegem să o arătăm lumii, nu de puţine ori ea reprezentând latura noastră cosmetizată. Să nu uităm că termenul ,,persona’’ provine din teatrul antic, însemnând mască şi azi ea se recomandă inclusiv prin ceea ce posedăm: haine, bijuterii, maşini, atitudini etc.

Dacă persona este zona supusă extrem controlului nostru, până la artificializare câteodată, umbra semnifică iraţionalitatea ce ne poate invada fără să avem capacitatea să o stăvilim. Precum noaptea, necunoscutul, negrul, umbra semnifică dimensiunea noastră nocturnă care ne poate înfricoşa ori fascina. Vrem s-o ţinem la distanţă, de teamă să nu ne domine ea pe noi, să nu ne… facă de ruşine. Dacă este înţeleasă ca un concept al refulărilor şi al răului din adâncul fiinţei umane umbra s-ar cere înlăturată, suprimată, amputată. Ar fi însă o eroare şi o imposibilitate. Umbra nu poate fi controlată decât în parte, pe principiul că, cu cât fugi de ea, cu atât mai mult te urmăreşte.

  

Citiți întreaga recenzie semnată de Anca Giura pe Bookblog.ro.