În calitate de părinţi şi îndrumători, trebuie să ţinem minte că scopul temelor nu este doar să fie făcute, deşi cei mici ar putea crede acest lucru. Scopul temelor este ca aceştia să înveţe ceva — nu numai să recapituleze conţinutul materiei, ci chiar mai important, să deprindă obișnuinţe mai cumpătate, mai mature şi care să îi ajute să se bizuie mai mult pe propriile puteri.
Îi putem ajuta să facă acest lucru în următorul fel:
1. NU VĂ GRĂBIŢI
Cei mici trebuie învăţaţi să fie autonomi şi să adopte obișnuinţe plăcute şi productive legate de efectuarea temelor. Acestea se vor consolida odată cu trecerea timpului; prin urmare, formarea necesită timp. Ca oameni ocupaţi, pentru a ne face timp să îi ajutăm pe cei mici să adopte obișnuinţe pozitive, trebuie să rămânem concentraţi pe ţelurile stabilite pe termen lung. Trebuie să ne gândim ce fel de oameni sperăm să ajungă atunci când vor creşte. Este uşor să cădem în capcana gândirii pe termen scurt şi să ne concentrăm doar pe îndeplinirea sarcinilor zilnice cât de repede posibil, pentru a scăpa de ele. Viteza este inamicul formării. Trebuie să încetinim ritmul, astfel încât să ne putem concentra pe învăţarea prin exemple. Trebuie să ne facem timp să le arătăm care sunt acţiunile care vor duce la efectuarea cu succes a temelor; spre exemplu, căutarea cuvintelor în dicţionar pentru a afla ce înseamnă acestea şi cum se pronunţă, relaxarea prin lectură, scrisul ordonat şi experimentarea plăcerii de a învăţa lucruri noi.
2. NU FACEŢI PRESUPUNERI!
Bizuirea copilului pe propriile puteri implică adoptarea obiceiului de a face lucrul corect fără a fi nevoie să i se ceară acest lucru. Însă înainte ca aceasta să devină un obicei, cel mic trebuie să ştie cum să îndeplinească sarcinile în mod corect, fără îndemnuri sau aluzii.
Nu presupuneţi că ştie să facă un anumit lucru, cum ar fi să caute un cuvânt în dicţionar, să îşi recitească atent lucrările şi să le corecteze, să facă împărţiri subunitare, să recapituleze etc., până nu l‑aţi văzut făcând acel lucru de la cap la coadă, fără ajutor din partea unui adult.
3. FACEŢI UZ DE PLANURILE DE ACŢIUNE
O strategie importantă pentru sporirea autonomiei, incluzând o bună organizare şi administrare a timpului, sunt planurile de acţiune, pe care l‑am explicat în Capitolul 6. De fiecare dată când facem câte un plan de acţiune de un minut, într‑un moment neutru, cerându‑i celui mic să ne spună ce trebuie să facă, unde, când şi cum, acel obicei se fixează mai bine în memoria lui pe termen lung.
4. LĂUDAŢI DESCRIPTIV
În timpul efectuării temelor şi pe întregul parcurs al zilei, aştep‑ taţi să vedeţi dacă cel mic îşi aminteşte singur ce şi cum să facă, în loc să îi reamintiţi voi. Lăudaţi‑l Descriptiv cât de mult puteţi. Deseori, această acţiune este suficientă pentru a‑l motiva să îşi dea seama ce anume are de făcut şi cum trebuie să facă acel lucru. Dacă nu, daţi‑i un mic indiciu, însă nu îl criticaţi şi nu îi ţineţi prelegeri.
5. SEARA, FACEŢI TOT CE VĂ STĂ ÎN PUTINŢĂ PENTRU A‑I OFERI ÎNDRUMARE
Ne putem îndruma copiii să fie mai organizaţi, asigurându‑ne că în timpul săptămânii aceştia îşi fac temele din timp, seara. Seara avem mai mult timp să îi îndrumăm şi să îi formăm, în timp ce dimineaţa este posibil să fim prea grăbiţi sau preocupaţi ca să ne asigurăm că îşi dau silinţa.
Cei mici trebuie să îşi pună seara temele în ghiozdan, lângă uşă, înainte de a începe să se bucure de timpul liber.
6. CEREŢI‑I COPILULUI SAU ADOLESCENTULUI VOSTRU SĂ FIE ORGANIZAT ÎN FIECARE ZI
Spre exemplu, insuflaţi‑i obiceiul de a număra mereu paginile eseurilor. Dacă ulterior trebuie să mai adauge pagini, le poate numerota cu 1a, 1b etc.
De asemenea, cereţi‑i să folosească separatoare pentru mapă, ca să delimiteze materiile şi subiectele care aparţin acestora.
CONCEPT‑CHEIE – NU ÎI SĂRIŢI ÎN AJUTOR!
Se poate ca cel mic să fi uitat să îşi noteze temele sau să le fi notat grăbit şi schematic şi astfel să devină confuz atunci când vine momentul să le rezolve. Dacă soluţia este să sunaţi la unul dintre colegii săi pentru a afla care sunt temele, cel care trebuie să sune este cel mic, nu voi. Copilul s‑ar putea simţi stânjenit din cauza ideii sau s‑ar putea îngrijora că va continua să nu înţeleagă care sunt cerinţele. Ar putea insista ca voi să fiţi cei care sunaţi. Dacă faceţi acest lucru, în mod neintenţionat îi transmiteţi mesajul că îi veţi sări în ajutor atunci când nu îşi face treaba, adică atunci când vine acasă neştiind care îi sunt temele. Este mult mai probabil să înveţe această lecţie importantă dacă el este cel care trebuie să telefoneze.
Fragment din Cum să-ți ajuți copilul la teme cu calm și fără stres – Noel Janis-Norton
Leave a Reply