— Şi ce am făcut până acuma? îl întreb pe doctorul Nash. Mi-ai spus că ne întâlnim de câteva săptămâni.

— Îţi aminteşti ceva din întâlnirile noastre anterioare? Orice.

— Nu. Nimic. Din punctul meu de vedere, mă întâlnesc cu tine pentru prima oară.

— Scuză-mă că te-am întrebat. După cum ţi-am zis, uneori îţi revin anumite amintiri. Se pare că în unele zile îţi aminteşti mai multe lucruri decât în altele.

— Nu înţeleg. Nu-mi aduc aminte să mă fi întâlnit cu tine înainte, nici ce s-a întâmplat ieri sau alaltăieri sau anul trecut. Cu toate astea, îmi pot aminti lucruri petrecute cu câţiva ani în urmă. Îmi aduc aminte frânturi din copilăria mea. Şi de mama mea. Sau că am fost studentă. Cum de-au supravieţuit aceste amintiri vechi când toate celelalte au dispărut?

Cât timp am vorbit, a încuviinţat din cap de mai multe ori. Sunt sigură că i-am mai pus această întrebare. Probabil că-l întreb acelaşi lucru în fiecare săptămână. Poate că avem aceeaşi conversaţie de fiecare dată.

— Memoria e ceva foarte complex, îmi spune el. Oamenii au o memorie de scurtă durată care poate stoca fapte şi informaţii preţ de un minut sau două, dar şi o memorie de lungă durată. Aceasta din urmă poate păstra o cantitate uriaşă de informaţii, şi se pare că pentru o perioadă de timp indefinită. În prezent, se ştie că aceste două funcţii sunt controlate de părţi diferite ale creierului şi că între ele există anumite conexiuni neurale. Există şi o zonă a creierului care preia amintirile de scurtă durată şi le transformă în amintiri de lungă durată, care pot fi folosite mai târziu.

Vorbeşte repede şi cu lejeritate, asemenea cuiva care umblă pe un teritoriu foarte bine cunoscut. Presupun că şi eu am fost aşa cândva — sigură pe mine.

— Sunt două tipuri principale de amnezie, continuă el. De cele mai multe ori, amnezicii nu-şi pot aminti evenimentele din trecut, iar amintirile lor cele mai recente au cel mai mult de suferit. Dacă, de exemplu, pacientul a avut un accident de maşină, e posibil să nu-şi mai aducă aminte accidentul sau zilele, poate chiar săptămânile dinainte, dar îşi poate aduce aminte perfect tot ce s-a întâmplat până cu şase luni înainte de accident.

Încuviinţez din cap.

— Şi celălalt tip?

— Celălalt e mai rar, îmi răspunde el. Uneori, pacientul este incapabil să transfere amintirile din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Oamenii aflaţi în această situaţie trăiesc în prezent, fiind capabili să-şi amintească doar trecutul imediat, şi doar pentru o scurtă perioadă de timp.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EsKZkzrNU5o] 

Face o pauză, de parcă s-ar aştepta să spun ceva. E ca şi cum fiecare ar avea de rostit nişte replici, ca şi cum am fi repetat de mai multe ori acest dialog.

— Iar eu sufăr de ambele? întreb în cele din urmă. Nu numai că mi-am pierdut amintirile, dar sunt incapabilă să stochez unele noi?

Îşi drege glasul:

— Din păcate, aşa stau lucrurile. Nu se întâmplă des, dar e perfect posibil. Neobişnuit în cazul tău e tiparul amneziei. În general, nu ai nicio amintire stabilă despre nimic din ce s-a întâmplat după copilăria ta, dar se pare că procesezi amintirile noi într-un mod pe care nu l-am mai întâlnit în toată cariera mea. Dacă aş ieşi din barul ăsta acuma şi m-aş întoarce peste două minute, cele mai multe persoane care suferă de ”amnezie anterogradă” n-ar mai fi în stare să-şi aducă aminte că s-au întâlnit cu mine — cu siguranţă nu astăzi. Dar se pare că tu îţi aminteşti intervale mari de timp — de până la douăzeci şi patru de ore —, pe care după aceea le uiţi. Nu e un fenomen obişnuit. Sincer să fiu, e ceva care n-are nicio noimă, dacă ne ghidăm după felul în care oamenii de ştiinţă înţeleg memoria în prezent. Se pare că eşti perfect capabilă să transferi amintiri din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată. Dar nu înţeleg de ce nu le poţi păstra decât pentru o zi.

E drept că viaţa mea e făcută ţăndări, dar cel puţin ţăndările sunt suficient de mari încât să pot păstra aparenţa independenţei. Presupun că ar trebui să mă simt norocoasă.

— De ce? întreb eu. Ce anume mi-a provocat amnezia?

Fragment din romanul

Înainte să adorm

de S.J. Watson