La masa funcţionarilor Ministerului Culturii, ambianţa era în mod evident stânjenitoare. Nevorbind nicio altă limbă decât anatoliana, stupefiaţi de-a dreptul de atâta lux, ei s-ar fi mulţumit bucuroşi cu un kebab şi puţin ayran în Arondismentul al X-lea.
Aşa că răsuflară uşuraţi când îi văzură venind pe aceşti compatrioţi cunoscători într-ale artei franceze de a trăi. Ajutaţi de comisarul francez, care se descurca destul de bine în turcă, Sinan şi Ahmed au făcut-o pe tălmacii şi i-au orientat în arcanele meniului, care le propunea în mod providenţial miel cu miere, pentru care toţi mesenii au optat fără nicio ezitare. Sinan se întoarse spre vecinul lui, care ceruse discret o carafă uriaşă de suc de portocale, demnă de Antalya, în locul sticlei de vin rămasă neatinsă, şi-l întrebă:
— E prima dumneavoastră vizită în Franţa, aşa-i, Inan Bey? V-aţi bucurat până acum de Paris, aţi putut vizita vreo expoziţie ori vreun muzeu de când aţi venit?
Inan Bey îi răspunse uşor înţepat:
— Da, într-adevăr, e prima mea vizită la Paris. Din păcate, suntem aici pentru prea puţin timp şi nu avem vreme să descoperim oraşul. Dar am văzut totuşi o mare expoziţie a acelui pictor american care făcea serigrafii cu kilometrul şi fotografia întruna oamenii. Cu toată sinceritatea, mi s-a părut cam rebarbativ. Nu văd niciun interes în a reproduce la infinit aceleaşi feţe în culori diferite. Se cheamă pop art, fie, dar pentru mine e de-a dreptul artă decadentă. Nu sunt cu orice preţ împotriva imaginilor precum aceşti iconoclaşti bizantini care au distrus reprezentările religioase de la Sfânta Sofia, dar ce poate fi creativ într-o reproducere la infinit a imaginilor surprinse cu un aparat de fotografiat?
Aprobându-şi servil şeful, vecinul lui (încântat de propria-i perspicacitate) adăugă totuşi că portretele lui Ségolène Royal erau foarte reuşite! Întrebându-se pe care dintre celebrităţile fotografiate de Warhol putuse s-o confunde funcţionarul anatolian cu rivala perdantă a preşedintelui Sarkozy şi abţinându-şi cu greu râsul nebunesc care-i bufnea, Sinan şi Ahmed constataseră răsuflând uşuraţi că, preocupat cu degustarea excelentului vin de Saint-Emilion care le fusese servit, comisarul francez nu auzise, din fericire, nimic.
Şi când te gândeşti că avea să clădească un program cultural cu oameni ca aceştia!
Fragment din Operaţiunea Serüven. Doi diplomaţi turci în Franţa,
de Stanislas Pierret, Arnaud Littardi
Leave a Reply