Fragment din povestirea câștigătoare a premiului Nebula 2011, ”Coabitare”, de Kij Johnson. Autoarea predă  literatură de ficțiune la Universitatea din Kansans. 

Îl simte peste tot înlăuntrul ei, lujere care-i pătrund prin nări, lovindu-i-se de timpane, încovrigate pe la coada ochilor. Iar ea se strecoară în el. Când o protuberanţă se târăște în interiorul ei și-o atinge în anumite locuri, își lasă capul pe spate și geme și se preface că-i mai mult decât o întâmplare. Este Gary, mă iubește, extraterestrul mă iubește, este un el. Ba nu este.

Comunicarea este cheia aici, își zice ea.

Nu poate comunica, dar încearcă să-i înţeleagă acţiunile. Oare ce înseamnă ea pentru el? E vreo jucărie sexuală, vreo plantă ornamentală? Vreo norvegiancă naufragiată, împărţind spaţiul cu un portughez monolingv? O companioană? Un obicei, cum ar fi mâncatul unghiilor sau masturbarea compulsivă? Poate că sexul înseamnă comunicare, iar ea încă nu pricepe limbajul. Sau poate că nu-i nimeni acolo. Nu comunicarea este imposibilă, nu ea este incapabilă de așa ceva, ci extraterestrul nu are o minte cu care să comunice. Este o jucărie sexuală, o plantă ornamentală, un obicei.

Putem crea experimente mentale scandaloase… Când am scris ”Coabitare”, am încercat să văd cât de aproape de graniță puteam suporta să ajung, atât în calitate de cititoare, cât și de scriitoare – Kij Johnson

Pe nava interstelară al cărei nume nu și-l poate aminti, Gary îi citea cărţi cu glas tare. Science-fiction, Melville, poezie. Mintea ei nu poate descifra intriga, cuvintele. Tot ce-și poate aminti sunt câteva versuri dintr-un sonet, „Nu cred în piedici puse de noroc unirii sufletelor mari“ ș.a.m.d., ș.a.m.d., „veșnic semn și far străjer ce-ntâmpină furtuna și nu cade. E steaua fiecărui corăbier“. Recită cuvintele, un sedativ care o amorţește pentru o vreme, până când își pierd sensul.

Le-a folosit până le-a deșirat și nu mai au nicio aderenţă la mintea ei. În cele din urmă, nu-și mai poate aminti nici cum sună. Dacă-și va mai aminti vreodată vreun vers, își promite că nu-l va folosi până la uzură. Îl va îngriji. S-ar putea să fi promis și înainte, dar uitase. Nu-și poate aminti vocea lui Gary. Ia mai dă-l în mă-sa pe Gary. A crăpat, iar ea-i aici, cu un extraterestru lipit de cervix.